Prima pagină » Sport » Universitatea Craiova a smuls un PUNCT pe final în derby-ul cu Rapid. „Puteam să-i batem cu 4-1, chiar așa am gândit”

Universitatea Craiova a smuls un PUNCT pe final în derby-ul cu Rapid. „Puteam să-i batem cu 4-1, chiar așa am gândit”

Universitatea Craiova a smuls un PUNCT pe final în derby-ul cu Rapid. „Puteam să-i batem cu 4-1, chiar așa am gândit”

Universitatea Craiova și Rapid au încheiat la egalitate, 2-2, meciul din Bănie, din etapa 15 a Superligii. Bucureștenii au condus de două ori, prin golurile marcate de Tobias Christensen (16) și Lars Kramer (74).

Gazdele au revenit prin golul lui Adrian Rus (29) și al lui Steve Nsimba (90+10, din penalty).

Rapid a ajuns pe primul loc în Superliga, 32 de puncte, iar Craiova e pe locul trei, 29 de puncte.

Universitatea Craiova, remiză cu Rapid

Au jucat echipele:

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk (Mekvabishvili 85), Ad. Rus, Screciu – Carlos Mora, D. Matei (Băsceanu 85), T. Băluţă, Cicâldău (Samuel Teles 84), Bancu – Al Hamlawi (Etim 85), Baiaram (Nsimba 71). ANTRENOR: Mirel Rădoi

RAPID: Aioani – Cr. Manea (Braun 54), Paşcanu (Leo Bolgado 69), Kramer, Onea – K. Keita, Vulturar – Al. Dobre, T. Christensen, Petrila (D. Ciobotariu 81) – Koljic (Baroan 81). ANTRENOR: Constantin Gâlcă

„Când au marcat am zis: «Nu e problemă, îi batem cu 4-1»”

Mihai Rotaru, acționarul Universității Craiova, a analizat meciul. „Un fotbal intens, jucat cu plăcere, agresivitate, presiune, calitate, un fotbal care a plăcut. Nu doar prima repriză, și a doua a fost bună. OK, doar dacă ești Bayern Munchen duci și repriza a doua în același ritm, dar ne-am recâștigat echipa, grupul. Oricum sunt trist, supărat, pentru că fotbalul a fost nedrept acum, nu a ținut cu cei puternici, curajoși, mai buni. OK, fotbalul a reparat puțin pe final, am egalat, dar ar fi trebuit să fie dominarea pe tabelă așa cum a fost și pe teren.

Când au marcat am zis: «Nu e problemă, îi batem cu 4-1 și asta este». Puteam să-i batem cu 4-1, chiar așa am gândit, că va fi un meci precum cele cu Basaksehir, Trnava, Sarajevo, dominam complet și era aproape imposibil să nu vină golul. Și a venit, apoi am început repriza a doua cu ocazie mare Tudor Băluță.

Am continuat să punem presiune mare, dar arbitrul i-a scos din careul lor de 16 metri și ne-a trimis pe noi la 30 de metri de poarta noastră de două ori. O greșeală, două, trei, chiar pe partea noastră. Eram în apropierea arbitrului la faulturile acelea. Au fost atacuri la minge, nu a fost nimic. I-a scos din 16 metri, le-a dat timp de respiro și pe noi ne-a trimis înapoi în jumătatea noastră, ceea ce a creat un sentiment de frustrare la nivelul suporterilor, al băncii tehnice și al jucătorilor”, a declarat Mihai Rotaru, la Prima Sport.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Misoginia online, o problemă pentru adolescenți. Specialiștii cer reguli mai stricte