Prima pagină » Actualitate » Controversă la CJ Brașov: Consilierii s-au întrunit în ședință pentru a desemna un vicepreședinte care să semneze hotărârile aprobate luna trecută

Controversă la CJ Brașov: Consilierii s-au întrunit în ședință pentru a desemna un vicepreședinte care să semneze hotărârile aprobate luna trecută

Controversă la CJ Brașov: Consilierii s-au întrunit în ședință pentru a desemna un vicepreședinte care să semneze hotărârile aprobate luna trecută
sursa foto: BZB Brasov

Controversă la CJ Brașov: Consilierii s-au întrunit în ședință pentru a desemna un vicepreședinte care să semneze hotărârile aprobate luna trecută, în contextul în care vicepreședintele prezent atunci e acum sub control judiciar și nu are voie să ia legătura cu instituția.

Asfel, consilierii județeni brașoveni s-au întrunit luni, 3 noiembrie, într-o ședință de îndată, pentru a-l desemna pe Adrian Iatan, vicepreşedintele Consiliului Județean Braşov să semneze hotărârile adoptate în ședința ordinară din data de 30 octombrie, notează BZB.

Potrivit hotărârii Consiliului Județean Brașov din 3 noiembrie, ședința din 30 octombrie a fost condusă de vicepreședintele Şerban Todorică-Constantin. Dar după ce s-a terminat ședința, reprezentanții Executivului au redactat documentele aferente, iar actele ar fi trebuit să fie semnate de vicepreședintele care a condus ședința.

Numai că, în aceeași zi, adică 30 octombrie, a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, fiind în imposibilitatea de a semna hotărârile adoptate prin votul consilierilor județeni.

„Pentru a se putea finaliza semnarea actelor administrative adoptate şi transmiterea acestora către Instituția Prefectului –Județul Braşov este necesară desemnarea domnului Iatan Adrian, vicepreședintele Consiliului Județean Braşov să semneze hotărârile adoptate în şedința ordinară a Consiliului Județean Braşov din data de 30 octombrie 2025”, se arată în documentația aferentă hotărârii de Consiliu Județean.

De precizat este că, în data de 30 octombrie, procurorii DNA au dispus la punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începâbd din data de 30 octombrie 2025, față de față de Șerban Todorică-Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau altul un folos necuvenit.

Acesta este cercetat în „Dosarul Apa”, alături de Liviu Cocoș (fostul director al Companiei Apa Brașov), Liviu Dragomir (reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA), Carmen Ferghete Țop (președinte al Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA), dar și alte persoane.

Autorul recomandă:

Marius Lazurca, mesaj de susținere pentru românii care participau la renovarea Torre dei Conti din Roma: „Sper să fie salvat compatriotul nostru”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi