Prima pagină » Actualitate » Prima reacție a lui Sorin Grindeanu în criza justiției: „Cei de la USR au dosare și vorbesc despre schimbarea legilor”

Prima reacție a lui Sorin Grindeanu în criza justiției: „Cei de la USR au dosare și vorbesc despre schimbarea legilor”

Bianca Dogaru

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat dur în scandalul din justiție și a criticat poziția USR. Acesta a spus că, în mod ironic, unii lideri USR, care au dosare în justiție, vorbesc despre schimbarea legilor. 

„Unii lideri USR, cu dosare în Justiție, vorbesc de schimbarea legilor. Măcar noi tăcem din gură. Avem acest pachet de legi care a fost adoptat în urmă câțiva ani, care ne-a dus la ridicarea MCV-ului, un lucru cu care noi am stat mulți ani și acest pachet de legi a contribuit. De asemenea, știu că rapoartele pe justiție pe care le primim de la Uniunea Europeană sunt unele care arată că suntem pe calea cea bună, dar orice lege poate fi îmbunătățită. Pe mine mă deranjează un pic, nu vă supărați, acest amestec al politicului în zona aceasta de justiție, și e străvezie toată povestea. Adică, o vedem, numai cine nu vrea să vadă, nu-și dă seama că e pur și simplu un joc politic pe care l-au pornit unii în România,” a declarat Grindeanu. 

Liderul PSD a aminiti că actualele legi ale justiției au fost adoptate cu câțiva ani în urmă și au dus la ridicarea MCV-ului, un mecanism sub care România a stat mult timp. El a mai spus că rapoartele Uniunii Europene arată că România merge într-o direcție bună în domeniul justiției.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irineu Darău, despre prețul la combustibil: În România nu au crescut prețurile la fel de mult ca în alte țări
Digi24
Anunțul ministrului Radu Miruță după exploziile provocate pe Dunăre. Cu cât a crescut nivelul apei la Cernavodă
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
Satele uitate din munți, readuse la viață de familii adventiste. De ce mulți români aleg să se mute departe de orașe
Mediafax
Irineu Darău rupe tăcerea despre băieții deștepți din energie: „Îi bagă în fibrilații”
Click
Mircea Badea l-a făcut praf pe Florin Ristei! Ce l-a enervat: „Omul e analfabet”
Digi24
De ce nu dorește Putin pacea. Analiza celor mai recente declarații ale Kremlinului arată unde a ajuns Rusia
Cancan.ro
Cel mai controversat cuplu și-a mai dat o șansă: s-au împăcat! Primele imagini
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă să încarci instalația de AER CONDIȚIONAT a mașinii în 2026?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Cea mai mare galaxie din Univers este chiar mai mare decât se știa și continuă să crească