Prima pagină » Actualitate » 39 de persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor în ultima zi din 2025

39 de persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor în ultima zi din 2025

Un număr de 39 de persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor în ultima zi din 2025. Toate au fost transportate la spital.

Dispeceratul Național Salvamont a anunțat că miercuri, 31 decembrie, au fost înregistrate 38 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe solicitări, opt, au fost pentru Salvamont Lupeni, câte 4 au fost pentru Salvamont Judeţul Brașov, Salvamont Maramureș și Salvamont Predeal, și câte 3 pentru Salvamont Gorj, Salvamont Neamţ, Salvamont Prahova. Au mai fost primite apeluri în Alba, Mureș, Cluj, Harghita, Sibiu și Suceava.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 39 de persoane. Dintre acestea, 21 de persoane au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital. Celelalte persoane salvate au primit acordul de a fi transportate cu mașinile aparținătorilor.

De asemenea, miercuri s-au mai primit 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Tragedie pe Valea Arpașu Mare. Doi bărbați au murit după ce un camion cu lemne s-a prăbușit în râpă de 170 de metri

Recomandarea video

Mediafax
Sfântul Vasile, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. De ce este bine să bei vin pe 1 ianuarie
Digi24
Putin se pregătește de o confruntare îndelungată cu Occidentul, arată un document obținut de serviciile ucrainene
Cancan.ro
A murit de Revelion! Elena Lasconi e devastată. Doliu imens
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare
Click
Impozitul pe casă explodează în 2026. Formula simplă care îți arată exact cât vei plăti
Digi24
Un bastion costisitor la frontiera UE. Ce se va întâmpla cu cea mai mare armată a Europei când războiul contra Rusiei se va încheia
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre cânepă și marijuana?