Prima pagină » Actualitate » Iulia Vântur, despre plecarea în India și cariera sa. ”Am și plâns de neputință”

Iulia Vântur, despre plecarea în India și cariera sa. ”Am și plâns de neputință”

Iulia Vântur, despre plecarea în India și cariera sa

Iulia Vântur, în vârstă de 45 de ani, a vorbit despre momentul în care a decis să se mute în India, dar și despre cariera pe care și-a făcut-o acolo.

Iulia Vântur este stabilită de câțiva ani în India, țara de origine a iubitului ei, starul bollywoodian Salman Khan. În India, Iulia Vântur a reușit să își facă o carieră în showbiz.

Despre mutarea sa în India, dar și despre cât de greu i-a fost să își facă o carieră acolo a făcut vedeta declarații pentru revista Viva.

Iulia Vântur, despre plecarea în India și cariera sa. ”Mi-a fost teamă inițial, însă întotdeauna am știut că nu am cum să ajung rău dacă îmi urmez sufletul, cu sinceritate”

”Am ales o călătorie care m-a scos din zona mea de confort, m-a provocat să mă cunosc și mai bine, dincolo de tot ce am creat personal acasă, dincolo de imaginea mea publică, să mă descurc în situații noi, neprevăzute, să învăț să fiu om, indiferent de loc, limbă, etichete sau de regulile unei țări.

În România m-am născut, am crescut, am primit cei 7 ani de acasă, am creat, am evoluat. India m-a maturizat, aici am devenit cu adevărat adult. Traiul în India, călătoriile prin lume m-au făcut să-mi văd puterea, dincolo de familie, prieteni, sistemul meu de suport. Acum știu că mă am pe mine, mai puternică ca oricând, oriunde aș fi în lumea asta. Fiecare alegere este o posibilitate.

Mi-a fost teamă inițial, însă întotdeauna am știut că nu am cum să ajung rău dacă îmi urmez sufletul, cu sinceritate. Mă bucur că am avut curaj să plec în India. Am trăit multe experiențe de tot felul, unele magice, de necrezut, care m-au atins profund și care mi-au schimbat percepția despre viață”, a mărturisit Iulia Vântur.

Despre cât de mult a trebuit să muncească pentru a-și face o carieră în India, vedeta a spus:

”Așa am simțit multă vreme, că trebuie să demonstrez de două ori. Am muncit mult pentru asta, am și plâns de neputință, neștiind că-i prea devreme, că totul se construiește cu răbdare și consistență. M-am și îndoit de mine, de drumul ales, însă de fiecare dată apărea un proiect care-mi demonstra că acesta este locul meu.

Până când am înțeles că persoana căreia voiam să-i demonstrez sunt eu! Eu trebuia să fiu mulțumită de mine, mândră de mine. Eu trebuia să știu că pot. După ani de provocări, am aflat, m-am convins că pot orice-mi pun în minte și în suflet. Sunt genul de om care pune 100% în ce crede și iubește. Și știu că manifestarea mea are putere mare, mi s-a dovedit de multe ori”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Adevarul
Ce ofertă i-a făcut Grindeanu lui Bolojan. Numele dorit de PSD pentru șefia guvernului SURSE
Mediafax
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Click
Mădălina Apostol ar fi plecat din casa Monicăi Gabor după o ceartă. Ce s-ar fi întâmplat între cele două
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!