Prima pagină » Știri externe » Răsturnare de situație în Groenlanda. Danemarca și NATO au decis să consolideze apărarea după înțelegerea cu Trump. Ce spune președintele SUA

Răsturnare de situație în Groenlanda. Danemarca și NATO au decis să consolideze apărarea după înțelegerea cu Trump. Ce spune președintele SUA

Răsturnare de situație în Groenlanda. Danemarca și NATO au decis să consolideze apărarea după înțelegerea cu Trump. Ce spune președintele SUA
17:04

UPDATE. Trump vrea să interzivă Rusiei și Chinei să extragă resurse din Groenlanda

Trump, în cadrul acordului privind Groenlanda, intenționează să interzică Rusiei și Chinei să extragă resurse rare pe teritoriul insulei, potrivit The New York Times, care citează sursele.

Restricțiile se vor aplica tuturor țărilor care nu fac parte din NATO și se vor concentra, în special, pe Rusia și China.

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, s-a întâlnit vineri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre acordul de principiu privind Groenlanda pe care acesta l-a încheiat cu Donald Trump la Forumul din Davos. În urma întâlnirii, Frederiksen și Rutte au convenit ca Alianța trebuie să își consolideze semnificativ prezența și măsurile de securitate în regiunea Arctică.

Planul inițial cu privire la Groenlanda, discutat săptămâna aceasta între Donald Trump și oficiali NATO la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, l-a ajutat pe președintele Statelor Unite să-și retragă amenințarea de a cumpăra teritoriul danez sau de a-l prelua prin forță. Deși nici Danemarca, nici Groenlanda nu au semnat nicio propunere, aceasta ar putea reprezenta primele linii ale unui acord, potrivit a doi oficiali europeni cărora li s-a acordat anonimatul pentru a discuta deliberările interne, anunță Politico.

Mette Frederiksen a declarat vineri că a fost de acord cu șeful NATO, Mark Rutte, că alianța trebuie să consolideze securitatea în Arctica, în urma săptămânilor de tulburări legate de amenințarea președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda.

Danemarca și Statele Unite au stabilit joi un plan de acțiune

Ministrul de externe al Danemarcei a declarat vineri că diplomați din Danemarca și Statele Unite s-au întâlnit joi la Washington pentru a stabili un plan de acțiune.

„Nu vom comunica când vor avea loc aceste (viitoare) întâlniri, deoarece ceea ce este necesar acum este să scoatem drama din această situație… avem nevoie de un proces calm”, a declarat ministrul de externe, Lars Lokke Rasmussen, scrie Reuters.

Mette Frederiksen și Mark Rutte, în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, au agreat că securitatea în „Marele Nord” este o responsabilitate a întregii alianțe NATO, nu doar a statelor arctice. Cu această ocazie, Rutte a subliniat necesitatea contracarării ambițiilor Rusiei și Chinei în regiune.

„Lucrăm împreună pentru a ne asigura că întreaga NATO este în siguranță și securizată și vom consolida cooperarea noastră pentru a consolida descurajarea și apărarea în Arctica”, a scris Rutte pe X după întâlnirea cu Frederiksen la Bruxelles.

Danemarca este deschisă discuțiilor

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a urmat discuțiilor purtate anterior de Mark Rutte cu președintele american Donald Trump la Davos, unde s-a stabilit un cadru general pentru viitorul Groenlandei. Rutte și Frederiksen au discutat despre cum acest cadru va impune aliaților NATO să își intensifice eforturile de descurajare și apărare în anul 2026.

Prim-ministrul danez a reiterat ferm, cu această ocazie, că Danemarca este deschisă discuțiilor despre cooperare militară, inclusiv un sistem e apărare antirachetă, și investițiilor economice, dar suveranitatea și integritatea teritorială a Groenlandei nu sunt negociabile. Prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat joi că nu are nicio informație cu privire la discuțiile purtate la Davos și nu știe nimic despre deznodământul acestor înțelegeri.

Președintele SUA a plecat mulțumit de la Davos

Întâlnirea a avut loc într-un context de detensionare, după ce președintele Trump a renunțat la amenințările privind anexarea Groenlandei și la impunerea unor taxe vamale asupra statelor europene, în schimbul promisiunii NATO de a spori paza și investițiile în securitatea regiunii.

Donald Trump, într-o postare pe Truth Social, a menționat că prezența sa la Davos a adus Statelor Unite tot ce și-au propus, inclusiv un acord cu NATO privind Groenlanda și prezentarea Cartei noului Consiliu pentru Pace.

Trump: Acordul privind Groenlanda „este pentru totdeauna”

În cadrul discursului acordat de președintele american în avion, Trump nu a vrut să ofere jurnaliștilor mai multe detalii despre acord, însă a precizat că limita de timp a înțelegerii dintre cele două părți este nedefinită. „Este pentru totdeauna”, timp în care Statele Unite pot face orice doresc, a spus Trump. „Acordul este bun și pentru europeni, pentru că vom avea totul la comun”, a precizat președintele american. NATO și Statele Unite vor fi implicate în Groenlanda, așa cum ar fi trebuit să fie, a precizat Trump. Secretarul NATO, Mark Rutte, este convins că aceasta este o afacere bună pentru toată lumea.

O sursă familiarizată cu situația a declarat joi că Rutte și Trump au convenit la Davos asupra unor discuții suplimentare între SUA, Danemarca și Groenlanda privind actualizarea unui acord din 1951 care reglementează accesul și prezența militară a SUA pe insula arctică.

Acordul dintre Groenlanda ar putea fi asemănător cu cel dintre Cipru și Marea Britanie

Momentan, nu există informații clare despre potențialul acord dintre Statele Unite și Danemarca, dar o sursă New York Times a declarat că o idee implică cedarea suveranității Danemarcei asupra unor zone mici din Groenlanda, unde SUA ar putea construi baze militare. Angajamentul ar fi similar cu statutul a două baze militare din Cipru, care se află sub suveranitatea Marii Britanii încă de când Cipru a devenit independent în 1960.

Cele două baze militare ale Marii Britanii în Cipru

Potrivit acordului din 1951 cu Danemarca, Statele Unite poate trimite oricâte trupe dorește în Groenlanda. Prin urmare, discuțiile pentru a ajunge la un acord s-ar putea concentra pe o renegociere a înțelegerii respective, potrivit unor oficiali americani.

Dacă ar vrea să obțină ce vrea, pe lângă depășirea barierelor privind suveranitatea, negociatorii ar trebui să găsească și o soluție la interdicția constituțională privind vânzarea de terenuri în Groenlanda. Un alt model este oferit de baza navală americană de la Guantánamo Bay din Cuba, care se află sub control total al SUA din 1903, în urma unui fel de acord de închiriere permanent.


Recomandările autorului:

Ursula von der Leyen: Relația dintre UE și SUA e mai bună decât acum 24 de ore. Care sunt concluziile întâlnirii de urgență a liderilor europeni

„Flota din umbră” a Rusiei, descompletată. Ce rol au jucat elicopterele franceze NH90 și AS565 Panther în operațiunea de capturare a petrolierului Grinch

SUA finalizează achiziția TikTok. Unde vor fi stocate datele utilizatorilor aplicației chinezești

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină