Prima pagină » Sport » Cristi Chivu, pe lista scurtă a lui Real Madrid. Florentino Perez s-ar fi interesat de serviciile antrenorului român

Cristi Chivu, pe lista scurtă a lui Real Madrid. Florentino Perez s-ar fi interesat de serviciile antrenorului român

Cristi Chivu, pe lista scurtă a lui Real Madrid. Florentino Perez s-ar fi interesat de serviciile antrenorului român

Performanța remarcabilă reușită de Cristi Chivu la Inter l-a adus pe antrenor în atenția celor de la Real Madrid. Potrivit GSP, tehnicianul român s-ar afla pe lista scurtă a lui Florentino Perez pentru a deveni antrenorul lui Real Madrid din vară.

Cristi Chivu, dorit de Real Madrid, după performanța de la Inter

Sursa citată menționează că mai mulți apropiați ai fostului fundaș, inclusiv impresarul Pietro Chiodi, dar și alte voci importante din fotbalul românesc, ar fi fost contactați de la Madrid pentru a se interesa de disponibilitatea lui Chivu pentru vară.

Chivu a ajuns la Inter în vară, după ce a bifat cu succes prima sa experiență la nivel de seniori și a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare.

Curtat de Inter, românul a acceptat oferta, iar în acest moment, sub comanda sa, echipa are un parcurs excepțional în Serie A și se află pe primul loc în campionat, cu 52 de puncte după 22 de etape. Rămâne de văzut însă dacă informațiile se vor concretiza și dacă românul va ajunge pe banca celor de la Real Madrid. Chivu are contract cu Inter până în vara anului 2027.

„Galacticii” nu au avut niciodată un român pe banca tehnică. Gheorghe Hagi a fost singurul fotbalist român care a îmbrăcat tricoul celor de la Real Madrid între 1990 și 1992, evoluând în 84 de meciuri, timp în care a marcat 20 de goluri în toate competițiile.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!