Prima pagină » Știri externe » Lupte în Orient, ziua 11. Pentagonul asigură că marți va fi „cea mai intensă zi de atacuri” asupra Iranului. 50 de nave iraniene, scufundate de SUA

Lupte în Orient, ziua 11. Pentagonul asigură că marți va fi „cea mai intensă zi de atacuri” asupra Iranului. 50 de nave iraniene, scufundate de SUA

Mihai Tănase
Lupte în Orient, ziua 11. Pentagonul asigură că marți va fi „cea mai intensă zi de atacuri” asupra Iranului. 50 de nave iraniene, scufundate de SUA
Lupte în Orient, ziua 11. Israelul bombardează în forță Teheranul / foto ilustrativ
Garda Revoluționară Iraniană a răspuns declarației de luni a președintelui american Donald Trump, conform căreia războiul este „aproape terminat”. Armata regimului ayatollahilor a declarat că nu va permite ca nici măcar o picătură de petrol să intre prin Strâmtoarea Ormuz atâta timp cât atacurile americane și israeliene continuă. „Noi suntem cei care vom determina sfârșitul războiului”, a declarat un purtător de cuvânt. La rândul său, Trump a amenințat că va lansa atacuri „de 20 de ori mai puternice” împotriva Iranului dacă acesta continuă să blocheze transporturile de țiței, al cărui preț, în urma remarcilor lui, a scăzut cu aproximativ 6%. Între timp, Orientul Mijlociu intră în cea de-a 11-a zi de conflict. Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Bahrainul și Arabia Saudită au raportat bombardamente, în timp ce Israelul a atacat Teheranul și Libanul. În Turcia, NATO a consolidat apărarea aeriană cu un sistem Patriot din Germania, după ce două rachete iraniene au fost doborâte deasupra țării.
15:24

UPDATE. Friedrich Merz, îngrijorat că SUA și Israelul nu par să aibă „niciun plan comun” pentru a pune capăt războiului cu Iranul

„Statele Unite și Israelul poartă război împotriva Iranului de peste o săptămână. Împărtășim multe dintre aceste obiective, dar cu fiecare zi de război apar tot mai multe întrebări”, a spus cancelarul german.

„Suntem deosebit de îngrijorați de faptul că, aparent, nu există un plan comun pentru a pune capăt rapid și convingător acestui război.”

15:21

UPDATE. Pentagonul avertizează că astăzi va fi „cea mai intensă” zi de bombardamente asupra Iranului

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că marți va fi „cea mai intensă zi de atacuri asupra Iranului” și afirmă că războiul se va încheia „când vor dori SUA”. El susține că regimul iranian este „disperat și dezorientat” și se luptă să lanseze propriile atacuri.

Citește mai multe aici.

15:08

UPDATE. Peste 50 de nave iraniene scufundate, afirmă generalul Dan Caine, cel mai înalt oficial militar american

Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, a oferit, marți, noi informații privind operațiunile militare împotriva Iranului, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și șeful Pentagonului Pete Hegseth.

Potrivit acestuia, SUA au lovit până acum peste 5.000 de ținte în interiorul Iranului.

De asemenea, Caine afirmă că SUA au scufundat până acum peste 50 de nave militare iraniene, „folosind o combinație de artilerie, avioane de vânătoare, bombardiere și rachete lansate de pe mare”.

El reiterează că SUA au înregistrat „progrese semnificative” în reducerea numărului de atacuri cu rachete și drone din Iran, atacurile cu rachete balistice scăzând cu 90%, iar atacurile cu drone cu 83% de la prima zi a războiului, pe 28 februarie. În ultimele 24 de ore, Iranul a lansat cel mai mic număr de rachete pe care a fost capabil să le lanseze, a declarat Hegseth mai devreme.

„Continuăm să lovim marina iraniană și capacitățile acesteia pentru a putea efectua acțiuni precum mișcări susținute prin strâmtoarea Hormuz.“, a mai declarat Dan Caine.

11:15

Ministrul de Externe al Iranului îl contrazice pe Trump: Au atacat instalațiile noastre nucleare, dar nu au reușit să distrugă programul nostru nuclear

„Au atacat instalațiile noastre nucleare, dar nu au reușit să distrugă programul nostru nuclear. Au atacat și instalațiile noastre de rachete, dar nu au reușit să oprească lansarea rachetelor asupra lor.

Suntem bine pregătiți să continuăm să îi atacăm cu rachetele noastre atât timp cât va fi necesar și cât timp va fi nevoie”, a declarat Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi.

10:45

Momentul în care Distrugătorul american USS Frank E. Petersen Jr lansează o racheta Tomahawk asupra Iranului

Armata americană a publicat imagini cu distrugătorul USS Frank E. Petersen Jr. lansând ieri o rachetă Tomahawk asupra Iranului.

10:35

Campania militară împotriva Iranului „nu s-a încheiat încă”, afirmă Netanyahu

Benjamin Netanyahu a avertizat Iranul că ofensiva militară a Israelului „nu s-a încheiat încă”.

Prim-ministrul israelian a declarat că, deși campania „le rupe oasele”, Iranul trebuie să fie conștient că conflictul nu s-a încheiat.

„Aspirația noastră este de a determina poporul iranian să se elibereze de jugul tiraniei; în ultimă instanță, depinde de ei.Dar nu există nicio îndoială că, prin acțiunile întreprinse până acum, le rupem oasele și încă nu am terminat”, a transmis Netanyahu.

10:10

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, despre războiul lui Trump:

„Au crezut că în două sau trei zile ar putea schimba regimul și obține o victorie rapidă și curată, dar au eșuat. Deci cred că Planul A a fost un eșec. Și acum încearcă și alte planuri, dar toate au eșuat.Nu cred că au vreun final realist în minte. Tocmai au început să ne atace orbește”, a declarat Abbas Araghchi.

O reacție „războinică” a venit și din partea Gardienilor Revoluției care i-au transmis lui Trump că „vor decide când se va termina războiul”, ca reacție la declaraţia preşedintelui american Donald Trump conform căreia războiul împotriva Iranului se va „încheia în curând”.

„Noi vom decide când se va termina războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gardienilor într-un comunicat difuzat de mai multe media iraniene.

„Ecuaţia şi statutul viitor al regiunii se află acum în mâinile forţelor noastre armate. Forţele americane nu vor pune capăt războiului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

09:45

Imagini dramatice din Iran, după un atac israelian asupra unui complex chimic

Shimi Azar Jam, un complex chimic situat în zona industrială Shokuhiye din provincia Qom din Iran, a fost lovit vineri, 6 martie 2026.

Forțele israeliene au anunțat distrugerea completă a acestui obiectiv.

09:31

Un sistem Patriot, desfășurat în Turcia pentru a consolida apărarea aeriană în contextul războiului cu Iranul

Ministerul Apărării din Turcia afirmă că un sistem american de apărare aeriană Patriot a fost desfășurat în provincia Malatya din sud-estul țării, ca parte a măsurilor luate de NATO pentru a consolida apărarea aeriană a aliaților săi în contextul amenințărilor cu rachete din războiul cu Iranul, scrie Times of Israel.

Baza radar NATO Kurecik, care furnizează date vitale pentru alianță și a contribuit la identificarea a două rachete balistice iraniene îndreptate spre Turcia, este situată în Malatya.

Anunțul Turciei vine după ce ieri, a doua rachetă balistică iraniană a fost interceptată în spațiul aerian turc.

09:15

Atacuri israeliene asupra depozitelor de cash iraniene folosite pentru finanțarea Hezbollah

Avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene Israeliene, ghidate de serviciile de informații militare, au efectuat luni un nou val de atacuri care au vizat active și depozite de bani cash ale Asociației Al-Qard Al-Hasan, folosite pentru finanțarea activităților Hezbollah.

08:51

Macron anunță mobilizare militară franceză în estul Mediteranei

Oficiali ai Alianţei au exclus până acum activarea articolului 5, care ar însemna intrarea NATO în război, dar au crescut nivelul de alertă în toatele bazele militare, inclusiv în România.

Din Cipru, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunţat o mobilizare militară fără precedent.

„Când Cipru este atacat, întreaga Europă este atacată. Prezența franceză, care va fi desfășurată din estul Mediteranei până în Marea Roșie și, mai precis, în largul coastei Ormuz va mobiliza opt fregate, două transportoare amfibii de elicoptere și portavionul nostru”, a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

08:40

Erdogan și Pezeshkian au discutat la telefon, după ce o rachetă iraniană a fost interceptată în Turcia

Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, i-a propus luni omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, crearea unei echipe comune pentru a ancheta „presupusele atacuri cu rachete iraniene” împotriva Turciei, potrivit presei de la Teheran, notează AFP.

Iranul „este dispus să înfiinţeze o echipă comună pentru a examina acuzaţiile formulate de ţări şi regimuri ostile Iranului, pentru a clarifica neînţelegerea” din jurul acestor „presupuse atacuri cu rachete”, a declarat preşedintele iranian, citat de media iraniene, după ce Turcia a anunţat mai devreme în cursul dimineţii că NATO a interceptat o rachetă iraniană în spaţiul său aerian.

Pezeshkian a acuzat, de asemenea, Statele Unite şi Israelul că încearcă „să semene discordie” între Iran şi vecinii săi cu astfel de „acuzaţii”.

08:20

Iranul a lansat bombe cu submuniție asupra unui oraș israelian, „țintind civilii”

Armata israeliană a raportat că Iranul a lansat o bombă cu submuniție asupra orașului israelian Rishon Lezion în timpul nopții, provocând pagube în mai multe zone, inclusiv într-un parc de joacă pentru copii.

„În imagine se vede strategia regimului terorist iranian: țintirea civililor”, transmite IDF.

08:10

G7 va lua "măsurile necesare" pentru a susţine aprovizionarea cu energie

Într-o declaraţie făcută după reuniune, G7 a afirmat: „Suntem pregătiţi să luăm măsurile necesare, inclusiv să sprijinim aprovizionarea globală cu energie, cum ar fi eliberarea stocurilor”.

Cancelarul Rachel Reeves a declarat luni că Marea Britanie a profitat de reuniune pentru a solicita „dezescaladarea imediată” a situaţiei din Orientul Mijlociu şi garantarea securităţii navelor din regiune.

„Sunt gata să sprijin eliberarea coordonată a rezervelor colective de petrol ale AIE”, a adăugat ea.

Perturbările majore ale aprovizionării cu energie din regiune ameninţă să crească preţurile pentru consumatori şi întreprinderi din întreaga lume. Creşterea inflaţiei ar putea duce la reducerea reducerilor ratei dobânzii de către băncile centrale.

Aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol este transportată de obicei prin Strâmtoarea Ormuz.

Însă traficul prin această trecătoare îngustă s-a oprit aproape complet de la începutul războiului, acum mai bine de o săptămână.

08:00

Trump: "Am câștigat deja în multe feluri. Vom continua pâna la victoria finală”

Donald Trump a declarat, luni seara, că SUA au fost atrase într-o operațiune militară „pe termen scurt” pentru a „scăpa de niște oameni foarte răi”.

„Cât de bună este armata noastră?”, a întrebat el mulțimea. „Eu am reconstruit armata… Nu credeam că va trebui să o folosesc atât de mult în al doilea meu mandat.”

Trump s-a referit la Operațiunea Epic Fury. Acesta spune că este mulțumit de modul în care evoluează situația din punct de vedere militar, lăudând capacitățile armatei americane și succesul acesteia în război până acum.

„Împreună cu partenerii noștri israelieni, zdrobim inamicul printr-o demonstrație copleșitoare de abilitate tehnică și forță militară”, a spus el.

Liderul de la Casa Albă a spus că „acum nimeni nu are idee cine vor fi oamenii care vor conduce țara”, sugerând, probabil, că este sceptic în privința noului lider suprem al Iranului sau că ar putea reduce ofensiva aeriană.

„Am câștigat deja în multe feluri, dar nu am câștigat suficient. Mergem mai departe, mai hotărâți ca niciodată să obținem victoria finală care va pune capăt acestui pericol de lungă durată, odată pentru totdeauna.”, a spus Trump.

07:40

Reacția lui Trump după ce Iranul și-a ales noul lider suprem: "Va duce la aceeași problemă"

Trump a declarat că noul lider suprem al Iranului “va duce la aceeași problemă”.

Donald Trump a fost întrebat insistent despre noul lider suprem al Iranului și dacă a devenit noua țintă a atacurilor.

„Vă referiți la fiu?”, a spus Trump despre Mojtaba Khamenei.

„Am fost dezamăgit pentru că va duce la mai mult din aceeași problemă pentru țară. Așa că am fost dezamăgit să văd alegerea lor.”

“Avem o formulă care a fost foarte bună până acum și cred că va continua să fie bună”, a spus Trump despre continuarea operațiunilor din Iran.

07:30

Rubio cere Irakul să protejeze ambasada SUA după protestele din Iran

Secretarul de stat american Marco Rubio a îndemnat conducerea Irakului să continue protejarea ambasadei SUA după protestele violente împotriva războiului dintre SUA și Israel împotriva vecinului Iran.

Într-o convorbire telefonică cu prim-ministrul Mohammed Shia al-Sudani, Rubio „a reiterat importanța ca guvernul irakian să ia toate măsurile posibile pentru a proteja personalul și facilitățile diplomatice americane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tommy Pigott.

Rubio a „condamnat cu fermitate atacurile teroriste ale Iranului și ale grupurilor teroriste aliniate Iranului în Irak, inclusiv în regiunea Kurdistanului irakian”, a spus Pigott.

07:10

Trump: Dacă nu atacam, Iranul ar fi preluat controlul asupra Orientului Mijlociu

Donald Trump a mai afirmat că Iranul ar fi “preluat controlul asupra Orientului Mijlociu” dacă SUA și Israelul nu atacau mai întâi.

„Iranul este o țară foarte puternică. Urmau să preia controlul asupra Orientului Mijlociu. Dacă nu-i loveam noi, ei urmau să preia controlul asupra Orientului Mijlociu”, a declarat Trump.

Liderul de la Casa Albă a spus că SUA au oprit Iranul “la momentul potrivit” de la intenția de a ataca Israelul.

„Suntem foarte mândri să fim implicați în asta și se va încheia în curând, iar dacă va reîncepe, vor fi loviți și mai puternic”, a spus Trump.

07:00

Consulatul Emiratelor Arabe Unite în Kurdistanul irakian, atacat

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunțat un atac cu drone asupra consulatului general din Kurdistanul irakian.

Acest atac „constituie o escaladare periculoasă și o amenințare la adresa securității și stabilității regionale. Vizarea misiunilor și a sediilor diplomatice reprezintă o încălcare flagrantă a tuturor regulilor și legilor internaționale”, a transmis Ministerul de Externe al EAU.

Au fost raportate pagube materiale, dar nu s-au înregistrat victime.

Ministerul nu a precizat locul de lansare al dronei și a cerut autorităților locale „să ancheteze asupra circumstanțelor acestui atac pentru a-i identifica pe cei responsabili”.

06:53

Gardienii Revoluției: „Noi vom decide când se va termina războiul”

Gardienii Revoluției din Iran au răspuns amenințărilor lansate de Trump afirmând că ei vor decide „când se va termina războiul”.

„Noi vom decide când se va termina războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gardienilor într-un comunicat difuzat de mai multe media iraniene.

„Ecuația și statutul viitor al regiunii se află acum în mâinile forțelor noastre armate. Forțele americane nu vor pune capăt războiului”, a adăugat acesta.

06:45

Trump amenință că este pregătit să lovească „mai puternic”

Donald Trump a vorbit despre războiul din Iran, lăsând să se înțeleagă că se va încheia „în curând”. În același timp, a spus și că ofensiva va continua.

„Asta se va încheia în curând. Nu voi permite unui regim terorist să țină lumea ostatică și să încerce să oprească aprovizionarea cu petrol a lumii. Iar dacă Iranul face ceva în această direcție, va fi lovit mult, mult mai puternic. Cred că războiul s-a terminat, practic.

Am făcut o mică excursie pentru că am simțit că trebuie să scăpăm de niște oameni. Și cred că veți vedea că aceasta va fi o excursie scurtă durată”, a declarat liderul republican, în prima sa conferință de presă de la începutul conflictului.

06:30

Israelul bombardează puternic Teheranul

Armata israeliană a lansat, luni noapte, o serie de atacuri asupra capitalei iraniene, provocând peste 20 de explozii puternice. În paralel, IDF a anunțat că Iran a lansat un val de rachete balistice ca ripostă.

Mai multe explozii puternice au fost auzite în jurul miezului nopții în Teheran, locuitorii relatând pentru Associated Press că bombardamentele au fost cele mai intense raiduri aeriene asupra orașului de la începutul războiului.

Explozii au fost auzite timp de 30 de minute, în special în zonele vestice ale capitalei, iar în unele cartiere energia electrică a fost întreruptă.

Ca ripostă, Teheranul a lansat o serie de atacuri cu rachete balistice, potrivit armatei israeliene.

06:15

Marea Britanie a trimis avioane militare în operațiune

Avioane militare britanice au început „misiuni aeriene defensive” în sprijinul Emiratelor Arabe Unite (EAU) și au doborât drone în alte părți ale Orientului Mijlociu, a anunțat Ministerul Apărării de la Londra.

Ministrul Apărării, John Healey, a declarat că „Marea Britanie desfășoară acum misiuni aeriene defensive în sprijinul Emiratelor Arabe Unite. Avioane de vânătoare Typhoon au distrus cu succes două drone, una deasupra Iordaniei și cealaltă îndreptându-se spre Bahrein”.

În același timp, elicoptere Wildcat și Merlin au ajuns în Cipru, iar nava de apărare aeriană HMS Dragon va pleca spre estul Mediteranei „în următoarele zile”.

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în a 11-a zi, iar tensiunile între SUA și Israel, pe de o parte, și Iranul par că nu se vor calma prea curând. GÂNDUL vă ține la curent cu cele mai noi evoluții de peste zi în războiul din Orientul Mijlociu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce sunt, de fapt, cuburile-concentrat pentru supă și de ce mulți experți spun că sunt nesănătoase
Digi24
Ucraina recunoaște „deficiențe în aprovizionare” pe frontul de la Kupiansk după ce fotografii cu soldați înfometați au devenit virale
Cancan.ro
Fostul soț a IERTAT-O pe Ruxandra Luca! Împăcarea momentului, după episodul din benzinărie
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
Cum se poate întoarce planul lui Grindeanu de debarcare a lui Bolojan împotriva propriului partid. Analist: „Cred că toată conducerea PSD va avea o mare problemă”
Mediafax
Încă două trasee de tramvai din Capitală vor fi modificate
Click
Orașul superb din Europa pe care turiștii îl ignoră. Recomandarea surprinzătoare a unui pilot care a vizitat peste 50 de țări
Digi24
Ce spune Ilie Bolojan despre cele trei condiții puse de AUR pentru a începe negocierile
Cancan.ro
Ramona Olaru și Steve Ant s-au despărțit! SEMNELE care prevesteau ruptura
Ce se întâmplă doctore
Îţi mai aminteşti de ”Xena: Prinţesa Războinică”? Cum arată azi la 30 de ani la terminarea serialului. Transformarea spectaculoasă a actriței Lucy Lawless! Nu mai arată deloc aşa cum o ştiai!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Regula la trecerile de pietoni cu două benzi pe sens. Cine și când oprește pentru prioritate?
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu astronauții când se întorc pe Pământ
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţul: – S-a culcat cu toate femeile din blocul nostru!
Descopera.ro
De ce unii oameni preferă singurătatea și ce spune asta despre ei?