Atacurile SUA și Israelului asupra Iranului au redeschis cea mai mare vulnerabilitate energetică a economiei globale, Strâmtoarea Ormuz. Prin strâmtoare trece aproximativ un sfert din consumul mondial de petrol și gaze. Pentru Europa, acest context nu reprezintă doar un deja-vu care amintește de începutul războiului din Ucraina (unde există atât paralele, cât și diferențe importante), ci și un semnal direct.
Cu cât România și UE electrifică mai repede transportul, încălzirea și o parte din industrie, cu atât șocurile geopolitice se transmit mai puțin în facturi, inflație și competitivitate.
Tranziția energetică nu elimină toate riscurile, dar reduce clar puterea lor de a destabiliza economia.
În prezent, Europa este mult mai puțin dependentă de petrolul și GNL-ul din Golf decât China, India, Japonia sau Coreea de Sud, dar nu este izolată.
Petrolul și GNL-ul sunt piețe globale, orice blocaj al strâmtorii Hormuz declanșează creșteri imediate ale prețurilor care afectează Europa, indiferent de importurile sale fizice limitate, notează Alexandru Ciocan pentru Infoclima.
Gazul natural lichefiat a devenit elementul central al securității energetice europene după reducerea drastică a importurilor de gaz rusesc. În prezent, o parte importantă din gazul consumat în UE ajunge sub formă de GNL transportat pe mare.
Această structură expune Europa la volatilitatea piețelor globale.
Impactul economic devine vizibil în balanța comercială. UE plătește în perioadele cu prețuri ridicate aproximativ 1 miliard de euro pe zi pentru importuri de energie, în principal petrol și gaze. Creșterea prețului GNL amplifică această factură.
În acest context, deși GNL-ul a permis Europei să înlocuiască rapid gazul rusesc a crescut expunerea la competiția globală pentru gaze și la riscurile geopolitice din transportul maritim al energiei.
Importurile de energie reprezintă un factor structural care influențează balanța comercială a Uniunii. UE rămâne dependentă de importuri pentru o parte semnificativă din consumul de petrol și gaze, iar în perioadele cu prețuri ridicate factura energetică poate depăși echivalentul a aproximativ 1 miliard de euro pe zi.
Din acest motiv, reducerea dependenței de combustibili fosili importați prin electrificare, eficiență energetică și extinderea surselor regenerabile reprezintă un obiectiv central al politicilor energetice europene.
România are o expunere directă redusă la importurile de GNL. Țara noastră produce anual aproximativ 9–10 miliarde mc de gaz și consumă în jur de 10–11 miliarde mc. Importurile apar în principal în perioadele de consum ridicat, atunci când producția internă și extracția din depozite nu acoperă integral necesarul. În astfel de momente, furnizorii sau anumiți consumatori pot resimți mai puternic creșterile de preț de pe piețele regionale spot.
În mod normal prețurile interne urmează evoluțiile pieței europene. Orice creștere a cotațiilor la hub-urile de gaze sau a prețului petrolului se transmite în costurile de producție ale energiei electrice și ale combustibililor.
După declanșarea războiului din Ucraina, autoritățile au intervenit pentru a limita impactul asupra consumatorilor.
Pentru aceste categorii, evoluțiile prețurilor la nivel european se transmit mai rapid în costurile de producție și în competitivitatea economică.
Autoritățile române și europene trebuie să trateze tranziția energetică drept politică de securitate, nu doar politică de climă. Un conflict prelungit lovește în primul rând prin prețuri, importuri și logistică.
La nivel european, primul obiectiv trebuie să fie viteza. UE trebuie să scurteze autorizarea pentru proiectele eoliene, solare, de stocare și de rețea, să finanțeze anticipativ extinderea rețelelor și să trateze bateriile, flexibilitatea și răspunsul la cerere ca infrastructură critică.
Pe gaz, autoritățile nu trebuie să repete greșeala dependenței excesive de un singur furnizor sau de o singură rută. UE a propus în martie 2025 prelungirea regulilor privind stocarea gazelor până la sfârșitul lui 2027, tocmai din cauza contextului geopolitic și a volatilității pieței globale. Asta arată că, pe termen scurt și mediu, tranziția trebuie combinată cu rezerve strategice și planificare de iarnă. Cu alte cuvinte, Europa are nevoie de două viteze în același timp, protecție imediată prin stocuri și reducerea structurală a cererii de gaz prin electrificare și eficiență.
Pentru România, prioritățile ar trebui sa fie foarte concrete. Statul trebuie să accelereze investițiile în solar, eolian onshore și offshore, baterii, hidro cu acumulare prin pompaj unde este viabil, modernizarea rețelelor de distribuție și transport, precum și electrificarea încălzirii și a unor consumuri industriale.
PNIESC-ul ar trebui sa fie instrumentul central pentru aceste investiții și să încerce pe cât posibil atingerea țintelor, iar acolo unde este necesar actualizări la contextul actual. Asta înseamnă că direcția există, însă implementarea trebuie accelerată. Surprinzător este faptul că în Romania exista investitori care pariază masiv pe gazele din Marea Neagra și investesc în centrale pe gaz.
Cu cât România și UE electrifică mai repede transportul, încălzirea și o parte din industrie, cu atât șocurile geopolitice se transmit mai puțin în facturi, inflație și competitivitate. Tranziția energetică nu elimină toate riscurile, dar reduce clar puterea lor de a destabiliza economia.
RECOMANDAREA AUTORULUI: