Prima pagină » Știri externe » Scandal în Turcia: un cal de curse a fost servit drept vită într-o cantină socială

Scandal în Turcia: un cal de curse a fost servit drept vită într-o cantină socială

Scandal în Turcia: un cal de curse a fost servit drept vită într-o cantină socială

Un incident bizar petrecut în sudul Turciei a scol la iveală o poveste care a stârnit revoltă. Un cal de curse, care trebuia să ajungă la un club de echitație, a ajuns în farfuriile oamenilor într-o cantină socială.

De la hipodrom la abator

Într-o cantină socială din orașul Mersin, unde persoanele fără posibilități primesc zilnic mese gratuite, s-a descoperit că preparatul, care ar fi trebuit să fie din carne de vită, era din carne de cal. Unul dintre beneficiari mânca o porție de kavurma, un preparat tradițional din carne de vită, când a simțit brusc un obiect tare în gură. Când l-a scos, a constatat că nu era nici os, nici bucățică de metal, ci un microcip.

Acest lucru a ridicat suspiciuni, iar dispozitivul a fost verificat. Așa s-a ajuns la concluzia că cipul aparținea unui cal de curse. Microcipul fusese implantat la hipodromul Adana Yeșiloba și aparținea unei iepe pe nume Smart Latch, cunoscută în lumea curselor.

Calul participase la 13 curse și obținuse trei victorii, adunând premii în valoare totală de aproximativ 23.000 de euro, potrivit publicației germane Bild.

Iapa trebuia să ajungă la un club de echitație din Osmaniye

Cariera animalului s-a încheiat însă în 2025, după ce a suferit o fractură. După accidentare, proprietara iepei, Suat Topcu, plănuise inițial să o folosească pentru reproducere. Planul a eșuat însă după ce s-a constatat că animalul era infertil.

Ulterior, potrivit relatărilor din presă, femeia a decis să doneze calul unui club de echitație din Osmaniye, unde copiii urmau să învețe să călărească. Iapa nu a mai ajuns însă niciodată la destinație.

Conform informațiilor apărute în presa turcă, transportatorul ar fi dus animalul la un abator ilegal pentru a obține bani, iar carnea a fost ulterior vândută drept carne de vită.

Anchetă după descoperirea din cantină

Cazul a stârnit indignare în Turcia, unde consumul de carne de cal este considerat un subiect sensibil, deși nu este interzis prin lege.

Autoritățile din Mersin au anunțat deschiderea unei anchete pentru a stabili cum a ajuns carnea în meniul cantinei sociale și cine a etichetat-o drept carne de vită.

Ancheta ar trebui să clarifice și traseul iepei Smart Latch, de la hipodrom până în farfuriile oamenilor care veneau la cantină pentru o masă gratuită.

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi