De când ultimul astronaut a pus piciorul pe Lună în 1972, cursa spațială pentru explorarea acesteia și-a schimbat direcția: țările văd acum satelitul ca pe un teritoriu virgin care poate fi exploatat și o destinație pentru viitoare baze permanente. Fără reglementări clare care să stabilească limite, întrebarea cine poate păstra și ce anume rămâne fără răspuns, scrie El Diario.
Dominația americană asupra colonizării și explorării Lunare a fost mult timp un monopol. Cursa spre Lună din secolul al XX-lea dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică a fost descrisă drept „un accident istoric”, după cum afirma profesorul Gerard J. Degroot de la Departamentul de Istorie Modernă al Universității St. Andrews din Scoția, în cartea sa Dark Side of the Moon.
Acest lucru a fost un câmp de luptă politic. Scopul americanilor era să ajungă pe Lună înaintea sovieticilor și, pentru o scurtă perioadă, banii nu au mai contat. Odată ce obiectivul a fost atins, nu exista niciun răspuns la simpla întrebare: „Acum ce facem?”
În ultimii 12 ani, acest monopol a fost amenințat. Statele Unite, care încearcă să reînvie și să continue gloria misiunilor Apollo, și Rusia, căreia i s-a alăturat doi giganți: China și India.
India a intrat în istorie în august 2023, atuncicând sonda Chandrayaan-3 a aterizat pe polul sud Lunar, încă neexplorat. Modulul de aterizare conține un rover, un robot cu roți, dotat cu instrumente de observare științifică. Acolo, în umbra craterelor sale enorme, se află apă înghețată, infirmând convingerea că Luna este o planetă uscată și complet deshidratată. Performanța a plasat India pe locul patru, demonstrându-i capacitatea tehnologică de a ateriza o navă spațială pe satelit.
La rândul ei, China a avut un program Lunar robust încă de la aprobarea sa în 2004. Viteza cu care chinezii continuă să obțină succes este o chestiune discrete. Totodată, secretul tradițional al autorităților chineze oferă un grad convenabil de discreție în marea de informații din lumea rețelelor de socializare. Chiar și așa, multe instituții media americane urmăresc cu îngrijorare progresul constant al Chinei și hotărârea fermă de a-și plasa eroii naționali acolo, precum și planurile pentru o bază lunară permanentă. Dar unele surse confirmă că, în cadrul NASA, aceste realizări tehnologice nu sunt un motiv de alarmă, însă este recunoscut faptul că Statele Unite sunt angajate într-o nouă cursă spațială cu China.
Noua cursă spațială depășește cu mult motivațiile politice sau rivalitatea internațională. În secolul XXI, Luna a devenit o țintă mai rezonabilă, având în vedere planul ambițios de a ajunge în cele din urmă pe Marte. De ce? Laboratorul de Propulsie cu Jet (JPL) din Pasadena, California, afirmă că satelitul conține trei elemente fundamentale care îl fac extrem de util pentru explorarea spațiului și, probabil, pentru explorarea altor lumi.
Prima comoară este apa. Luna nu conține apă lichidă, însă are suficientă apă înghețată pentru a umple 240.000 de piscine de dimensiuni olimpice, conform unor estimări conservatoare ale Societății Planetare. Apa este esențială pentru susținerea culturilor agricole și alimentare în afara Pământului și pentru fabricarea combustibilului. Și este foarte probabil ca aceste cantități estimate să fie mult mai mari, întrucât ar putea exista gheață subterană nedetectată dincolo de raza de acțiune a radarelor actuale ale sondelor.
A doua comoară este heliul-3, care stârnește dezbateri. Heliul-3 este un izotop al heliului. Daca folosesti heliul-3 acest combustibil ideal, pentru a reuși fuziunea nucleară. Dacă este fuzionat cu deuteriu, un izotop stabilizat cu hidrogen, produce fuziunea curată, fără deșeuri radioactive, și o cantitate fabuloasă de energie.
A treia comoară pe care o deține Luna sunt metalele de pământuri rare. Există 15 dintre ele pe Lună, alături de scandiu și ytriu, care sunt utilizate în mod obișnuit în fabricarea componentelor electronice pentru telefoane mobile, tablete și computere. 90% din furnizarea acestor metale rare provine din China. Și într-un context internațional turbulent, gigantul asiatic susține că are rezerve doar pentru 15 sau 20 de ani.
În deceniul Lunii, ce semnifică un steag american, rusesc, chinezesc sau japonez plantat pe suprafața lunară? Cui aparține satelitul Pământului? Frans G. von der Dunk, profesor de drept spațial și membru al programului de telecomunicații cibernetice de la Universitatea din Nebraska-Lincoln, a spus: „Întregii umanități. Și dacă vreți să fiți mai preciși, tuturor țărilor la un loc. Este foarte clar în articolele I și II ale Tratatului privind spațiul cosmic din 1967. Tratatul respectiv a furnizat întregul cadru juridic pentru toate activitățile spațiale, inclusiv cele de pe Lună, și afectează toate țările care călătoresc în spațiu.”
Este posibil ca cineva să revendice o porțiune a Lunii? „Nu. Niciun stat nu poate deține o anumită locație pe Lună. În plus, nicio persoană sau companie nu poate revendica o astfel de proprietate, chiar dacă includem unele dintre rapoartele false despre vânzarea de parcele de teren pe Lună. Nici faptul de a fi primul care ajunge într-un anumit loc nu ar fi eligibil.” Dar, dimensiunea zonei de exploatare și durata unei astfel de licențe ar trebui stabilite.
În ce privește preocuparea agențiilor spațiale care discută despre exploatarea resurselor minerale ale Lunii, expertul răspunde, potrivit sursei citate:
„Știu sigur că da. Nici exploatarea resurselor de pe Lună, nici contaminarea nu sunt reglementate în mod specific de Tratatul privind spațiul cosmic. Dacă ne întoarcem în timp, este ceva ce nimeni nu a prevăzut; nu a fost pe nicio agendă politică sau economică.”
Autorul recomandă: