Prima pagină » Actualitate » BIAS 2026. Când va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din România și ce surprize pregătesc organizatorii

BIAS 2026. Când va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din România și ce surprize pregătesc organizatorii

BIAS 2026. Când va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din România și ce surprize pregătesc organizatorii
BIAS 2026. Când va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din România / Sursa FOTO: facebook.com/Hawks.Of.Romania

Show-ul aviatic care încheie spectaculos fiecare sfârșit de vară la București revine în acest an cu cea de-a 16-a ediție. Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va deveni scena unuia dintre cele mai mari spectacole aeriene internaționale.

Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition va avea loc pe 28 și 29 august, la „Băneasa-Aurel Vlaicu”, iar accesul publicului va fi, ca de obicei, gratuit. Dacă vremea nu va permite desfășurarea demonstrațiilor aeriene pe 29 august, acestea vor fi reprogramate pentru ziua de 30 august.

Ce surprize pregătesc organizatorii

Ediția din acest an aduce pe cerul Capitalei avioane de luptă moderne, formații de acrobație și demonstrații aeriene susținute de piloți și echipe consacrate din mai multe state europene.

Printre participanții confirmați se numără Frecce Tricolori, formația de acrobație a Forțelor Aeriene Italiene, care revine la București după 14 ani. De asemenea, Turkish Stars, formația de acrobație a Forțelor Aeriene Turce, va evolua cu avioane Northrop NF-5 Freedom Fighter, folosite în demonstrații bazate pe sincronizare și manevre de mare precizie.

Forțele Aeriene și Spațiale Franceze vor aduce din nou Rafale Solo Display, o demonstrație aeriană susținută cu avionul de luptă Rafale, unul dintre cele mai performante aparate multirol din lume. Publicul va putea urmări urcări aproape verticale, viraje strânse și schimbări bruște de direcție, manevre care pun în valoare capacitățile aeronave, dar și măiestria pilotului.

Germania completează programul cu două aparate emblematice: Eurofighter Typhoon, unul dintre cele mai moderne avioane de luptă europene, și Panavia Tornado, folosit în misiuni la joasă altitudine. Tornado este unul dintre puținele avioane militare cu aripi care își schimbă poziția în timpul zborului, adaptându-se vitezei și tipului de misiune.

FAR, spectacol în aer și la sol

Forțele Aeriene Române participă la ediția din acest an a BIAS cu avioane F-16 Fighting Falcon, C-27J Spartan, C-130 Hercules, IAK-52 și elicoptere din familia IAR-330 Puma, folosite în misiuni de transport, căutare-salvare și sprijin tactic. Publicul va putea urmări zboruri solo, formații și exerciții tactice, iar la sol vor fi expuse echipamente de apărare antiaeriană, radare și simulatoare de zbor.

Una dintre cele mai așteptate prezențe la BIAS 2026 va fi Șoimii României (Hawks of Romania), formația de acrobație a Aeroclubului României, campioană europeană și vicecampioană mondială în acrobație aeriană, la clasa Advanced. Alcătuită din 11 piloți, Șoimii României este una dintre cele mai mari formații de acrobație de acest tip din lume și va evolua cu aeronave Extra 300L și Extra 330SC, în culorile tricolorului.

Aeroclubul României va fi reprezentat și de White Wings, care va prezenta publicului eleganța zborului fără motor cu planoarele românești IAR IS-28B2 Lark, precum și de Blue Wings, formația de parașutiști care va realiza salturi în formație.

Tot printre cele mai așteptate momente se numără și revenirea Flying Dragons Team din Polonia. Echipa a devenit una dintre atracțiile BIAS în ultimii ani, transformând parapanta motorizată într-un spectacol de lumini, fum colorat și efecte pirotehnice.

Aproximativ 250.000 de spectatori la ediția din 2025

Programul include și demonstrațiile Aerobatic Yakkers, cu avioane YAK-52, precum și un exercițiu tactic al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Un elicopter Black Hawk și luptătorii SIAS vor simula o intervenție aeriană, oferind publicului o imagine asupra modului în care sunt desfășurate astfel de misiuni.

Pe lângă demonstrațiile aeriene, publicul va putea vizita și expoziția statică, unde vor fi prezentate aeronave militare și civile, lansatorul sistemului Patriot, sistemul de rachete Hawk, radarul TPS-79, vehicule și echipamente de intervenție, simulatoare de zbor și alte tehnici folosite de structurile participante.

Ajuns la cea de-a 16-a ediție, BIAS s-a impus ca unul dintre cele mai mari show-uri aviatice din Europa. Ediția aniversară din 2025 a reunit aproximativ 250.000 de spectatori, peste 200 de aeronave și mai mult de 200 de piloți și parașutiști din România și din străinătate.

Evenimentul este organizat cu implicarea Companiei Naționale Aeroporturi București, a Forțelor Aeriene Române, Aeroclubului României, Romatsa, Romaero și Asociației AIBO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Peste 100 de oameni au participat la dezvelirea bustului generalului decedat Radu Theodoru, fost suspect într-un dosar de trădare
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Fost ministru al Sănătății, avertisment dur: Legea salarizării poate declanșa o nouă grevă în toamnă
Click
Cine este artista care a venit la aniversarea Andrei cu elicopterul
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ