Prima pagină » Actualitate » Război pe Facebook în scandalul vaccinurilor. Alexandru Rogobete respinge acuzațiile de „trădare” și îi cere lui Vlad Voiculescu să își asume eroarea

Război pe Facebook în scandalul vaccinurilor. Alexandru Rogobete respinge acuzațiile de „trădare” și îi cere lui Vlad Voiculescu să își asume eroarea

Alexandru Rogobete a respins, într-o postare pe rețelele sociale, acuzațiile lansate de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, privind negocierile purtate cu Pfizer și susține că demersurile inițiale din mandatul său au avut ca scop reducerea pierderilor financiare suportate de România în urma contractelor pentru vaccinurile anti-COVID.

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, respinge acuzațiile de „trădare de țară”, pe care spune că i le-ar fi adus fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Sondaj Gândul


Dacă duminica viitoare ar avea loc Alegeri Prezidențiale Anticipate, cu ce candidat ați vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Da, în aprilie 2026, am început și participat la o posibilă negociere cu Pfizer în calitate de ministru al Sănătății, în interesul României și românilor, cu un mandat clar de la Guvern”, a spus Alexandru Rogobete.

Rogobete spune că acuzațiile formulate de Voiculescu la adresa sa sunt lipsite de temei și îl acuză pe acesta că încearcă să deturneze atenția de la deciziile luate în perioada în care a condus Ministerul Sănătății.

„Culmea ipocriziei este că deși am părăsit funcția de ministru la două sau trei zile după întâlnirea de la Washington DC, unul dintre foștii miniștri care sunt fix cauza achiziției fără discernământ a unui număr absurd de mare de doze de vaccinuri anti-COVID mă acuză de trădare de țară! Voi care ați îndatorat țara asta cu aproape 1 miliard de euro, aveți tupeu să vorbiți de trădare de țară?”, a subliniat fostul ministru. 

Rogobete: Nu a existat nicio clauză de confidențialitate în întâlnirea de la Washington

În continuarea mesajului, fostul ministru al Sănătății susține că întâlnirea de la Washington, unde a prezentat împreună cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, deschiderea României la o eventuală negociere nu a fost condiționată de niciun acord de confidențialiate și că informațiile prezentate nu au avut caracter secret.

„Nu a existat nicio clauză de confidențialitate în întâlnirea exploratorie avută la Washington, unde am prezentat alături de ministrul Finanțelor deschiderea României la o eventuală negociere. De ce ar fi? Vorbim totuși despre bani publici și despre un subiect de interes public major. Nu a existat niciun agreement scris, un NDA sau o condiționalitate de vreun fel atașată discuției”.

Rogobete, în discuții cu Banca Mondială pentru centrele de mari arşi și extinderea capacităţii secţiilor de terapie intensivă din România

Alexandru Rogobete a mai spus că lista medicamentelor inovatoare produse de Pfizer se află în continuare în arhiva Ministerului Sănătății. De asemenea, oficialul a subliniat că transparența este pentru el unul dintre principiile la care nu a renunțat nici atunci când a ajuns în fruntea Ministerului Sănătății.

„Lista de medicamente inovatoare produse de Pfizer care ar putea deschide baza unei negocieri este emisă de direcția farmaceutică din Ministerul Sănătății. Ea există în Ministerul Sănătății, nu am plecat cu ea acasă. Transparența, pentru mine cel puțin, este unul dintre principiile la care nu am renunțat nici când am ajuns la ministerul Sănătății, evident în limitele setate de bunul simț, lege și norme”. 

Rogobete, atac direct la adresa lui Voiculescu

Fostul ministru al Sănătății a lansat acuzații directe la adresa lui Vlad Voiculescu. Rogobete a subliniat că acesta este incapabil să își asume eroarea și susține că a fost un ministru „tare slab” care a patronat o campanie dezastruoasă de vaccinare publică.

„Pentru acuzația mincinoasă de trădare la adresa mea, pentru faptul că ești incapabil să îți asumi eroarea (sper nu mârșăvia) de a fi comandat mai multe doze de vaccin anti-COVID decât mâini și picioare sunt la un loc în România, pentru că ai fost un ministru tare slab și ai patronat o campanie dezastruoasă de vaccinare publică, pentru tentativa penibilă de diversiune și manipulare publică din aceste zile, rușine Vasile V. Voiculescu!”.

„Nu eu trebuie să dau explicații pentru contractele care au costat România miliarde”

În același mesaj, fostul ministru îl acuză pe Vlad Voiculescu că încearcă să transfere responsabilitatea privind contractele de achiziție a vaccinurilor anti-COVID și susține că a încercat să limiteze efectele financiare generate de contractele încheiate anterior.

„Nu eu trebuie să dau explicații pentru contractele care au costat România miliarde. Nu eu am creat această problemă. Eu am încercat să găsesc o soluție”, afirmă Rogobete.

Rogobete invocă și poziția oficială transmisă de Pfizer în litigiul privind contractele de vaccinuri. Acesta susține că această poziție confirmă faptul că disputa vizează contractele semnate anterior, nu negocierile începute în mandatul său.

„Iar răspunsul oficial al Pfizer spune foarte clar: «Hotărârea instanței belgiene reflectă importanța obligațiilor contractuale.» Exact despre contractele semnate de voi este vorba. Nu despre negocierea începută de mine pentru a reduce pierderile României”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”