Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Energie » OMV Petrom: Avem asigurate cantitățile necesare de țiței pentru august și, în mare măsură, pentru septembrie, dar și produse finite pentru ambele luni

OMV Petrom: Avem asigurate cantitățile necesare de țiței pentru august și, în mare măsură, pentru septembrie, dar și produse finite pentru ambele luni

OMV Petrom: Avem asigurate cantitățile necesare de țiței pentru august și, în mare măsură, pentru septembrie, dar și produse finite pentru ambele luni

OMV Petrom dispune de cantitățile de țiței pentru procesare pentru august și, în mare parte pentru septembrie, are asigurate produsele finite pentru cele două luni, a dat asigură conducerea executivă a grupului vineri, la întrebarea reporterului Mediafax în cadrul conferinței de presă pentru detalierea rezultatelor pentru primul semestru din 2026.

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru segmentul Rafinare și Marketing, a detaliat, vineri, demersurile privind securitatea aprovizionării, ca răspuns la întrebarea reporterului Mediafax adresată conducerii companiei privind impactul noii legi privind redeclararea stării de criză pe piața țițeiului și produselor petroliere – adoptate, dar încă neintrată în vigoare.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu o coaliție PSD-AUR pentru a forma un nou Guvern și a încheia criza politică?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Vorbim despre securitatea aprovizionării. În ceea ce ne privește, avem cantitățile necesare de țiței asigurate pentru procesare pentru luna august și în mare măsură pentru luna septembrie. Prioritatea noastră este să ne asigurăm că procesăm țițeiul sau utilizăm rafinăria la capacitate maximă în perioada următoare, pe de o parte și, de asemenea, avem securizate volumele de produse finite pentru o cerere normală estimată de noi pentru august și septembrie. În ceea ce privește legislația, cum spunea și Alina mai devreme, facem încă evaluările și încercăm să înțelegem toate implicațiile pentru a vedea ce înseamnă pentru noi și pentru lanțul de aprovizionare pentru viitor”, a răspuns și Radu Căprău la întrebarea Mediafax.

Potrivit raportului pentru primele 6 luni, rata de utilizare a rafinăriei a fost de 97%, susținând disponibilitatea produselor și siguranța aprovizionării.

De menționat că volumele de vânzări cu amănuntul la nivelul grupului OMV Petrom au crescut cu 5%, în contextul distorsiunilor de piață generate de intervențiile de reglementare.

O nouă stare de criză

În ceea ce privește impactul financiar al noii legi, Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom, a declarat că acesta va fi evaluat după ce va fi publicată varianta finală.

„Practic săptămâna aceasta Parlamentul a decis să restabilească situația de criză pentru țiței și produse petroliere, având în vedere contextul și prețurile și practic din ce am văzut a fost aprobat, însă nu avem încă o lege finală publicată în Monitorul Oficial.Așteptăm să vedem varianta finală și vom calcula impact și așa mai departe. Din înțelegerea noastră din ceea ce am văzut în drafturile publicate, practic sunt trei modificări importante care vin (…). Sigur, pentru implementare și pentru calcule de impact, trebuie să vedem legislația exactă și vom face acest lucru în următoarele săptămâni”, a declarat Alina Popa, la întrebarea Mediafax.

Principalele trei modificări din proiectul de lege adoptat de Parlament, așa cum a menționat și Alina Popa, vizează continuarea plafonării adaosurilor comerciale, cu posibilitatea de ajustare cu inflația, a doua este menținerea taxei de solidaritate, modificată față de varianta trecută, iar rata de impozitare nu depinde toate evoluția a prețurilor de Brent, dar și de diesel, pentru trei luni, cu posibilitatea de prelungire, și treia este legată de introducerea unei acciză dinamice care înseamnă că există posibilitatea unei reduceri undeva între 5 și 25%.

Potrivit rezultatelor pentru primul semestru publicate vineri de OMV Petrom, compania a plătit 160 de milioane de lei în contul taxei de solidaritate în Explorare și producție introdusă în trimestrul doi din 2026.

Rezultatele OMV Petrom la 6 luni

„Prin operațiunile noastre, am asigurat aprovizionarea neîntreruptă cu energie a clienților noștri, menținând în același timp un ritm susținut de progres în procesul nostru de transformare. Asigurarea unei aprovizionări fiabile cu energie rămâne o prioritate în contextul perturbărilor actuale de pe piață. Pentru 2026, planificăm investiții de 9 miliarde de lei pentru a susține si a contribui la creșterea capacității de producție de energie a României”, a declarat anterior și Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Grupul OMV Petrom a încheiat primul semestru al anului 2026 cu un profit de 1,8 miliarde de lei, cu 14% mai mic față de primele șase luni de anul trecut, așa cum a anunțat vineri la Bursa de Valori București (BVB), în contextul în care cel de-al doilea conflict geopolitic, izbucnit la finalul lui martie, a dus atât la perturbări ale lanțului global de aprovizionare și creșterea prețurilor pe burse, dar și la declararea unei stări de criză pe piața carburanților pe plan național, cu limitări de adaosuri comerciale și o nouă contribuție de solidaritate.

În aceeași perioadă, a detaliat conducerea companiei, investițiile au fost duble față de profit, de 3,7 miliarde de lei, cu 13% mai mari, care susțin implementarea proiectelor strategice majore, inclusiv proiectul de exploatare a gazelor naturale din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, în cote egale cu producătorul național de gaze Romgaz. În acest interbal, contribuția la bugetul de stat a crescut cu 29%, la 10,2 mld lei.

Sursa foto: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURPRIZA găsită de turiștii români la Balcic: Simion, Georgescu și Nicușor Dan, VÂNDUȚI lângă Putin, Stalin și Ceaușescu
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Click
Vești bune pentru românii care își îngrijesc părinții sau bunicii. Un nou ajutor financiar a fost aprobat
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Forța secretă a materiei întunecate ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul