Prima pagină » Știri externe » Explozii la o fabrică de armament din Bulgaria care furnizează muniție Ucrainei

Explozii la o fabrică de armament din Bulgaria care furnizează muniție Ucrainei

Explozii la o fabrică de armament din Bulgaria care furnizează muniție Ucrainei

Un incendiu urmat de o serie de explozii la o unitate de producție și depozitare militară din apropierea satului Belitsa, în apropierea municipiului Treavna, a dus la evacuarea tuturor celor 300 de muncitori din fabrică, relatează Novinite.

Incidentul și exploziile de la fabrica de muniție din satul Belitsa au fost provocate de un accident survenit în timpul unei livrări de combustibili, conform declarațiilor oficiale ale autorităților bulgare. Luni, în jurul orei 11:00, un camion a luat foc în curtea uzinei în timp ce livra combustibil. Flăcările s-au propagat rapid la unul dintre depozitele de muniție ale complexului militar, ceea ce a dus la declanșarea unei explozii puternice, urmată de o serie de detonări secundare.

Sondaj Gândul


Crezi că Traian Băsescu ar fi cea mai bună propunere de premier acum?

Vezi rezultate

Loading ...

Pe lângă cei 300 de muncitori scoși imediat din fabrică, autoritățile au evacuat preventiv și locuitorii din satele învecinate. Sistemul național de avertizare din Bulgaria a fost activat pentru a alerta populația din zonă, căreia i s-a recomandat să rămână în case din cauza fumului dens.

Conform informațiilor citate de Radiodifuziunea Națională Bulgară, primele indicii au arătat că incidentul a fost un accident și nu un sabotaj.

„Credem că motivele sunt mai degrabă interne. Continuăm să acționăm acolo evacuând așezările din apropiere, pur preventiv”, a spus Ivan Demerdjiev, ministrul de Interne al Bulgariei. „Dorim să ne asigurăm că, dacă incendiul se extinde în ciuda măsurilor luate, nicio persoană nu va fi rănită și vom face tot ce este necesar și posibil pentru a localiza incendiul acolo, la locul fabricii”, a continuat ministrul.

Circumstanțele incendiului de luni sunt încă în curs de investigare. Deși informațiile inițiale citate de Ministerul de Interne indică un accident intern, mai degrabă decât un sabotaj, autoritățile nu au finalizat încă ancheta privind incidentul.

Instalația este operată de compania privată de apărare bulgară EMCO, deținută de omul de afaceri Emilian Gebrev. Fabrica din apropierea satului Belitsa este considerată o instalație industrială cu potențial de risc ridicat din cauza activităților sale de producție și asamblare a munițiilor, a lucrului cu explozibili și a reparațiilor de arme.

Patronul fabricii de armament, otrăvit în trecut de serviciile de informații ale Rusiei

Fabrica de armament este deținută de compania bulgară EMCO, deținută de un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit în anul 2015 unei tentative de asasinat atribuită Rusiei.

Fabrica care a explodat era specializată în obuze de calibrul 122 mm, 152 mm și 155 mm (standard NATO și sovietic), folosite intens pe frontul din Ucraina. EMCO a fost o lungă perioadă de timp singurul furnizor extern capabil să asigure Kievului muniție compatibilă cu armamentul său de tip sovietic, în special în momentele critice de după anexarea Crimeei din 2014.

Emilian Gebrev

În aprilie 2015, Emilian Gebrev, proprietarul firmei de armament, fiul său și un alt director al companiei au intrat în comă după ce au fost otrăviți la Sofia cu o substanță neuroparalizantă din familia Noviciok. La acel moment, procuratura de la Sofia și serviciile occidentale au pus atacul pe seama a trei agenți din Unitatea 29155 a GRU, aceeași unitate responsabilă de atacul asupra lui Serghei Skripal din Marea Britanie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mutare surpriză în AUR! Muhammad Murad vrea să îi propună lui Călin Georgescu șefia partidului
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Acuzații grave după Visuri la cheie! Casa construită de PRO TV, distrusă! S-a făcut evacuarea prin ordin de protecție
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Scandal în PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că tratează partidul ca pe un SRL: „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică” SURSE
Mediafax
Atacul armat din Cracovia. Primele cuvinte ale unuia dintre polițiștii răniți, ieșit din comă
Click
„M-a distrus!” Mihai Bendeac, despre problemele mari cu alcoolul. Mărturisirea neașteptată făcută de actor
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Cancan.ro
Jaful din vila jurnalistei de la Observator, în care Claudiu Pătrașcu apare suspect, capătă proporții internaționale! Ex-selecționerul Portugaliei, victima unei spargeri trase la indigo
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Pământul acumulează tot mai multă căldură, avertizează cel mai recent raport OMM
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial