Noul prezentator al emisiunii „Furnicuțele”, Cătălin Măruță, cel care o înlocuiește pe Denise Rifai la pupitrul show-ului de pe Antena 1, nu va avea o misiune ușoră. În perioada aprilie – august 2026, pe intervalul orar 17:00-19:00, în care Rifai găzduia programul, audiența postului de televiziune aproape s-a dublat, potrivit datelor publicate de Pagina de Media.
Denise Rifai a debutat cu „Furnicuțele” pe data de 20 aprilie, atunci când l-a avut invitat pe Raed Arafat. La acel moment, emisiunea a înregistrat o audiență națională de 425.000 de telespectatori, însă nu cea mai bună din întreg sezonul.
Recordul absolut al emisiunii prezentate de Denise Rifai a fost atins pe data de 12 iunie, când „Furnicuțele” l-au invitat în platou pe cântărețul de muzică populară Valentin Zamfira. Ediția a fost urmărită de 485.000 de români, foarte aproape de atingerea bornei de jumătate de milion.
Per total, la nivel național, show-ul găzduit de Rifai a adus Antenei 1 o medie de aproximativ 350.000 de telespectatori pe minut. Fiecare dintre cele mai bune 10 ediții a înregistrat o audiență de cel puțin 400.000 de urmăritori.
Top 10 cele mai urmărite ediții ale emisiunii „Furnicuțele”
În luna iunie, Gândul a anunțat în exclusivitate că prezentatoarea TV ar putea rămâne fără emisiunea de la Antena 1, după ce a aflat din surse că, la nivelul conducerii, este analizată posiblitatea suspendării lui Rifai, drept urmare a implicării în dosarul DNA care îl viza pe Ciprian Ciucu. Două luni mai târziu, informațiile au fost confirmate.
„Pentru mine, aventura Furnicuțele ajunge astăzi la final. Vorbim de un proiect care m-a scos din zona de confort, m-a provocat și mi-a oferit șansa de a descoperi o nouă ipostază profesională. Îi doresc mult succes lui Cătălin și sunt convinsă că va scrie, alături de echipa Furnicuţele, un nou capitol frumos. Cât despre mine, rămân ȋn familia Antena, alături de care pornesc cu entuziam spre un nou proiect, o nouă provocare și, sper, o nouă poveste frumoasă construită împreună”, a precizat Denise Rifai la finalul proiectului cu Antena 1.
Cătălin Măruță, fostul prezentator al show-ului PRO TV care îi purta numele, va fi noul prezentator al „Furnicuțelor” de pe Antena 1. La începutul acestui an, după 20 de ani de difuzare, emisiunea „La Măruță” a fost scoasă din grila PRO TV.
„Când s-a încheiat povestea mea de la „La Măruță” după 18 ani, am spus că simt nevoia de o pauză. Să am timp pentru mine, pentru familie, să-mi duc și să-mi iau copiii de la școală, să călătoresc și, pur și simplu, să trăiesc puțin și în afara ritmului unei emisiuni zilnice în direct. Și chiar am avut nevoie de perioada asta. În același timp, în lunile care au trecut, am primit foarte multe mesaje în care mă întrebați când mă întorc la televiziune. Așa că da, mă întorc în televiziune. Cu emoție, cu poftă de treabă și, poate cel mai important, cu bucuria unui nou început. Ne vedem la Antena ”, a transmis Cătălin Măruță.