Prima pagină » Actualitate » Prima reacţie a lui Nicuşor Dan, după decizia CCR, care a inflamat USR. Ce anunță președintele

Prima reacţie a lui Nicuşor Dan, după decizia CCR, care a inflamat USR. Ce anunță președintele

Luiza Dobrescu
Prima reacţie a lui Nicuşor Dan, după decizia CCR, care a inflamat USR. Ce anunță președintele
Nicușor Dan

Nicuşor Dan aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale a României ca să afle care sunt motivele care au stat la baza  deciziilor  pe marginea amendamentelor la Legea ANI.

Acesta scrie marţi, pe X, că „mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse”.


Preşedintele a fost unul dintre aceia care a formulat una dintre sesizările de neconstituţionalitate pe amendamentul care priveşte declaraţiile de avere ale demnitarilor şi persoanelor cu care aceştia se află „în relaţii asemănătoare cu acelea dintre soţi”.

Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate au fost foarte solide. Aștept în continuare motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar.

Mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse.

După motivare, legea va ajunge în dezbatere în Parlament și abia apoi la mine. Sper să putem finaliza parcursul legislativ până la 31 august, termenul-limită stabilit prin PNRR.

Acesta mai scrie, pe X, că „mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!