Prima pagină » Actualitate » Greva de la Oil Terminal ar putea scumpi carburanții. Cât ar putea ajunge să plătească în plus șoferii la pompă

Greva de la Oil Terminal ar putea scumpi carburanții. Cât ar putea ajunge să plătească în plus șoferii la pompă

Elena Popescu
Greva de la Oil Terminal ar putea scumpi carburanții. Cât ar putea ajunge să plătească în plus șoferii la pompă
Oil Terminal

Greva generală anunțată la Oil Terminal ar putea pune o presiune suplimentară asupra prețurilor carburanților din România, într-un moment în care piața petrolieră este deja tensionată.

Sindicatul Oil Terminal a anunțat o grevă de avertisment pentru 16 septembrie, între orele 10:00 și 12:00, cu oprirea activității. Greva generală este programată să înceapă pe 28 septembrie, la ora 07:00, pe termen nelimitat.

Conducerea companiei a transmis că face demersurile necesare pentru protejarea intereselor societății și limitarea efectelor asupra activității.

Cât s-ar putea scumpi benzina și motorina

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), estimează că o oprire a activității timp de cinci zile ar putea adăuga între 10 și 30 de bani pe litrul de carburant, iar dacă blocajul depășește două săptămâni, scumpirea ar putea trece de un leu pe litru. Mai mult decât atât,  întreruperea activității principalului terminal prin care intră și ies din țară ţiţei, produse petroliere şi petrochimice ar fi o cauză suplimentară pentru scumpirea combustibililor și, dacă este de durată, ar putea duce chiar la penurie.

”Dacă greva durează aproximativ cinci zile și nu blochează complet activitățile strategice, estimez exclusiv datorită grevei, o creștere la benzină de +0,10–0,20 lei/litru și la motorină, de +0,15–0,30 lei/litru. Estimez o creștere inițială mai rapidă în Dobrogea, București, Moldova și în zonele alimentate prin lanțurile logistice dependente de Constanța, apoi normalizarea pieței în aproximativ 7–14 zile după reluarea activității, deoarece vor trebui descărcate navele și recuperate livrările restante”, a comentat Dumitru Chisăliță.

”O grevă de cinci zile ar putea adăuga 10–30 bani/litru. După zece zile, impactul poate ajunge la 30–90 bani/litru, mai ales la motorină. Peste două săptămâni, România ar risca nu doar scumpiri de peste un leu pe litru, ci și lipsuri temporare și limitarea livrărilor. Dacă oprirea depășește zece zile, nu mai vorbim numai despre preț, ci despre disponibilitatea fizică a produselor”, a conchis Dumitru Chisăliță, notează Mediafax.

Oil Terminal – unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei

Potrivit Ministerului Energiei, terminalul petrolier din Constanţa este unul dintre cele mai mari în sud-estul Europei, situat la intersecţia culoarelor de transport maritim între Asia, Europa Centrală şi de Vest şi Orientul Apropiat. Oil Terminal S.A. este interconectată cu rafinăriile româneşti prin intermediul societăţii de transport Conpet S.A. Ploieşti pentru transportul ţiţeiului de la terminal la rafinării, pe conducte subterane ce fac parte din sistemul naţional de transport. În plus, terminalul are legături la reţeaua naţională de căi ferate, reţeaua de căi rutiere şi la canalul Dunăre – Marea Neagră.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Jaful secolului în lumea crypto! Cum au dispărut 6,3 miliarde de dolari de la Binance
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Adevarul
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide o importantă fabrică din România, după atacurile Rusiei din Ucraina. Urmează concedieri colective
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Mai tinere cu 10 ani, după operația estetică la gât! Sfatul designerilor pentru Minodora și Ozana Barabancea: „Pot purta din nou decolteuri”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un american și un canadian au petrecut peste șapte ore în afara Stației Spațiale Internaționale
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP