Prima pagină » Actualitate » Legea urşilor a fost votată miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. De acum înainte, vor putea fi vânaţi 859 de urşi, anual

Legea urşilor a fost votată miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. De acum înainte, vor putea fi vânaţi 859 de urşi, anual

Luiza Dobrescu
Legea urşilor a fost votată miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. De acum înainte, vor putea fi vânaţi 859 de urşi, anual

Deputaţii din Comisia de Apărare au dezbătut şi au adoptat miercuri raportul comun şi preliminar, fără amendamente, cu cel al Comisiilor de Mediu şi de Agricultură cu privire la legea care reglementează cotele anuale de urşi. Aceasta a intrat la vot în plen unde a fost votată în varianta Senatului; adică vor putea fi vânaţi 859 de urşi, anual.

Sondaj Gândul


Pe cine crezi că va desemna Nicușor Dan pentru funcția de premier?

Vezi rezultate

Loading ...

Legea a fost trimisă la reexaminare de preşedintele Nicuşor Dan, după ce iniţial a sesizat Curtea Constituţională asupra unor aspecte de neconstituţionalitate asupra textului de lege.

Aproape 900 de urşi(859) ar urma să fie extraşi prin vânătoare, drept cotă de prevenţie, din zonele cel mai grav afectate de numărul de exemplare care depăşesc cota admisă şi care atacă gospodării şi oameni, soldate cu pagube semnificative şi pierderi de vieţi omeneşti.

Curtea Constituțională a României a declarat constituțională legea care permite recoltarea a 859 de urși ca măsură de prevenție în anii 2026 și 2027.

Legea intră miercuri la votul final în plenul Camerei Deputaţilor. Scoaterea ursului brun de pe lista speciilor protejate este unul dintre punctele revendicate de ciobanii care protestează zilele acestea în Piaţa Victoriei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DEFICIT de 7 miliarde de euro în NATO înaintea iernii! Livrările de arme către Ucraina, în pericol
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
„Sunt pansexuală”. Vedeta care și-a dezvăluit orientarea sexuală! Ce a mărturisit în timpul unui podcast
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Unele dintre cele mai vechi și mai spectaculoase opere de artă rupestră din lume sunt protejate de un scut invizibil
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!