Prima pagină » EXCLUSIV » A agățat-o cu un Lamborghini, apoi a forțat-o să se prostitueze. Fiul unui fost senator a fost condamnat la 3 ani de închisoare

A agățat-o cu un Lamborghini, apoi a forțat-o să se prostitueze. Fiul unui fost senator a fost condamnat la 3 ani de închisoare

Un Lamborghini, un BMW X6, un apartament pe Splaiul Unirii și promisiunea unei vieți de lux. Așa începe una dintre cele mai spectaculoase povești ascunse într-un mega-dosar de criminalitate organizată. Finalul, însă, n-are nimic din basmul vândut la început uneia dintre victime: prostituție în Germania și zeci de mii de euro trimiși în România.

Noutatea este că mega-dosarul clanului Ștoacă, pornit din fapte cercetate încă din 2017-2018, a ajuns abia acum la o sentință pe fond. Pe 14 mai 2026, Tribunalul București a pronunțat hotărârea într-un dosar cu zeci de inculpați, iar Cristian Cosmin Mihai, fiul fostului senator Cristian Dănuț Mihai, a primit în primă instanță 3 ani de închisoare. Hotărârea nu este însă definitivă, iar dosarul a intrat în etapa apelului.

Procesul a avut o durată uriașă, instanța notează chiar că faptele au fost comise în principal în 2017-2018. Pentru o parte dintre acuzații a intervenit între timp și prescripția. Potrivit informațiilor publicate despre etapa următoare, mai mulți inculpați au cerut rejudecarea, apelul urmând să intre pe rolul Curții de Apel București.

Dincolo de pedepse, Gândul a obținut motivarea sentinței, care scoate la suprafață o poveste demnă de filme.

A agățat-o cu un Lamborghini

Una dintre victime le-a povestit anchetatorilor că l-ar fi cunoscut pe Cristian Cosmin Mihai în decembrie 2016. Primul lucru care i-ar fi atras atenția au fost chiar mașinile lui. Femeia spune că și-a dorit să facă o ședință foto cu Lamborghini-ul și BMW-ul X6, iar apoi cei doi ar fi devenit iubiți.

În declarația redată de instanță, femeia povestește că știa despre bărbat că avea o cofetărie și un laborator de patiserie și că tatăl său era un om influent. Tot ea afirmă că acesta locuia într-un apartament din Asmita Gardens și că, la început, i-ar fi oferit imaginea unei vieți fără griji.

Numai că, potrivit acuzațiilor descrise în dosar, povestea de dragoste ar fi schimbat rapid macazul.

Când femeia i-ar fi spus că dorește să se întoarcă la meseria de bucătar, bărbatul i-ar fi transmis că nu s-ar putea ridica la „nivelul lui financiar”. Așa că i-ar fi oferit două variante: videochat sau plecarea în Germania „la produs”.

Instanța redă susținerile potrivit cărora femeia ar fi fost convinsă că sacrificiul este temporar și că, din banii câștigați, urmau să cumpere împreună o mașină și o casă, iar ea urma să primească propria afacere. I s-ar fi vorbit inclusiv despre familie și copii.

A obligat-o să aibă 20 de clienți pe zi

La sfârșitul lunii martie 2017, femeia a ajuns într-un club din apropiere de Krefeld, Germania. Iar cifrele consemnate în dosar sunt amețitoare.

Potrivit actelor, ar fi avut aproximativ 20 de clienți într-o singură zi, cu încasări de circa 700-800 de euro pe zi și venituri estimate la 10.000-15.000 de euro lunar. Banii, mai puțin cheltuielile curente, erau trimiși în România potrivit instrucțiunilor primite.

Femeia susține că, în perioada în care a practicat prostituția, ar fi câștigat aproximativ 100.000 de euro, bani pe care i-ar fi trimis în țară direct sau prin intermediari.

În poveste apare și mirajul imobiliar. Victima afirmă că i-ar fi fost prezentat un apartament în valoare de 200.000 de euro, iar discuțiile ar fi ajuns până la un avans de 100.000 de euro. Planul era ca diferența să fie acoperită tot din banii produși în străinătate.

Pe măsură ce relația s-ar fi deteriorat, promisiunile cu apartamente și familie ar fi fost înlocuite, potrivit declarației femeii, cu amenințări.

Apartamente de lux, depozite de cocaină

Tot ea povestește că i s-ar fi cerut să caute clienți bogați și să încerce să scoată de la aceștia tranșe de 10.000-20.000 de euro, spunându-le diferite povești pentru a-i determina să plătească.

În hotărâre sunt menționate indicii potrivit cărora membrii grupării ar fi depozitat cocaină într-un apartament din complex. Din probele dosarului ar fi rezultat inclusiv că unii dintre cei implicați își pasau clienți și porționau cantitățile de cocaină puse în vânzare.

Ancheta DIICOT viza o structură cu ramificații pe trafic de droguri, trafic de persoane, proxenetism și trafic de influență. Procurorii susțineau că membrii grupării vindeau inclusiv cocaină cu aproximativ 100 de euro gramul, iar instanța descrie o structură bazată pe relații de familie, loialitate și protecția oferită de numele clanului.

După ani întregi de anchetă și judecată, nota de plată a venit în mai 2026. Pentru Cristian Cosmin Mihai, Tribunalul București a stabilit în primă instanță o pedeapsă de 3 ani de închisoare, însă verdictul nu este definitiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!