Clasa cu predare în limba română din Orlivka, localitatea din sudul regiunii Odesa, va fi redeschisă după intervenția diplomației române. Consulatul General al României la Odesa a anunțat că cei șapte copii înscriși vor putea reveni de luni la cursuri în limba maternă. Decizia vine după ce Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au dat asigurări, într-o conferință de presă în Ucraina, că școlile românești nu vor fi închise.
Consulatul General al României la Odesa a anunțat vineri că autoritățile ucrainene au revenit asupra deciziei de desființare a clasei I cu predare în limba română de la școala din Orlivka. Consiliul Profesoral a aprobat reînființarea clasei, iar hotărârea a primit acordul Consiliului Local Reni. Copiii deja înscriși ar urma să înceapă cursurile luni.
Consulul gerant al României la Odesa, Claudiu Tătaru, s-a deplasat din nou vineri la Orlivka pentru găsirea unei soluții definitive care să le permită copiilor români să învețe limba maternă. Potrivit Consulatului General al României la Odesa, la discuții au participat șeful Administrației Militare Raionale Ismail, Rodion Abashev, primarul orașului Reni, Igor Plehov, șefa secției de învățământ din Reni, Lilia Bondarenko, directoarea școlii din Orlivka, Olena Kaluian, părinții copiilor și reprezentanții mai multor asociații românești din regiunea Odesa.
„A fost o discuție cu o foarte mare încărcătură emoțională și într-un context dificil, dar Consulatul nu a dezarmat și a făcut scut în fața etnicilor români pentru a asigura, în continuare, dreptul copiilor de a învăța în limba maternă”, a transmis Consulatul General.
Clasa cu predare în limba română a fost închisă la 1 septembrie, după doar patru zile de funcționare. Părinții ar fi fost îndemnați să treacă cei șapte copii care urmau cursuri în limba maternă în clasa cu predare în limba ucraineană.
Cazul a ajuns vineri și pe agenda discuțiilor la nivel prezidențial. Aflat în Ucraina la Summitul Inițiativei pentru Integrare Carpatică „Carpathian 8”, președintele Nicușor Dan a anunțat că Ministerul Afacerilor Externe verifică situația de la Orlivka.
„În cazul Orlivka, în acest moment este investigația noastră, a Ministerului Afacerilor Externe și, de asemenea, a Ambasadei Ucrainei la București. Vă voi da toate detaliile când cercetarea se va finaliza”, a declarat Nicușor Dan.
De altfel, MAE solicitase anterior autorităților ucrainene clarificări și o soluție care să asigure continuarea educației în limba română. Ambasada Ucrainei la București anunțase, la rândul său, că instituțiile competente verifică împrejurările în care clasa a fost închisă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a admis că au existat „situații izolate” legate de închiderea unor clase sau școli cu predare în limba română, dar a susținut că acestea au fost rezolvate.
„Potrivit legii, nimeni nu poate închide nimic”, a declarat liderul de la Kiev.
Ce diplomatie… S-a nimerit sa fie chemat la ordin sluga de la TreiCoceni și pentru scurt timp, de ochii lumii, cântarețu’ cu organu’ la pian a redeschis-o!