Prima pagină » Actualitate » Proiectul PSD prin care uniforma școlară devine obligatorie a trecut de Senat. Propunerea ajunge la vot în Camera Deputaților

Proiectul PSD prin care uniforma școlară devine obligatorie a trecut de Senat. Propunerea ajunge la vot în Camera Deputaților

Luiza Dobrescu
Proiectul PSD prin care uniforma școlară devine obligatorie a trecut de Senat. Propunerea ajunge la vot în Camera Deputaților

Senatul a adoptat, luni, proiectul inițiat de senatorul PSD, Daniel Zamfir, care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar de stat. La Senat s-au înregistrat 84 de voturi „pentru„, 18 „împotrivă” și patru abțineri.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Siegfried Mureșan va trece de votul Parlamentului?

Vezi rezultate

Loading ...

Ce urmează după votul din Senat

Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Propunerea va fi analizată mai întâi în comisiile de specialitate, care vor întocmi un raport, iar apoi va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaților. Dacă este adoptată, legea merge la promulgare la președintele României și, după publicarea în Monitorul Oficial, intră în vigoare în condițiile prevăzute de lege.

Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Potrivit noilor prevederi, elevii vor avea obligația să se prezinte la cursuri în uniformă școlară, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar.

„(1) Modelele, standardele tehnice şi elementele componente ale uniformelor şcolare se stabilesc de către consiliul de administraţie at fiecărei unităţi de învăţământ, cu consultarea obligatorie a consiliului şcolar al elevilor şi a asociaţiei de părinţi.

(2) Se interzice modificarea, adăugarea sau impunerea altor elemente vestimentare sau accesorii fa ţă de cele stabilite prin ordinul prevăzut la litera a), cu excepţia ecusonului care contine denumirea scolii”.

Zamfir: „Școala trebuie să fie locul în care diferențele sociale să conteze cât mai puțin”

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a susținut proiectul, subliniind că ținuta școlară „nu este despre ultima apariție în materie de modă, nici despre etalarea posibilităților materiale ale părinților”.

„La școală elevii trebuie să se concentreze pe educație, pe ceea ce pot face ei și nu pe hainele pe care și le permit părinții. Ținuta școlară nu este despre modă, este despre echitate, despre respect și, nu în ultimul rând, despre siguranță. Școala trebuie să fie locul în care diferențele sociale să conteze cât mai puțin cu putință, iar educația să conteze cel mai mult. Legea prevede ca ținutele școlare să nu fie impuse identic în toate unitățile de învățământ.

Fiecare comunitate școlară își poate stabili propriul model. (…) Uniforma școlară să știți că nu va fi o povară pentru familiile sărace pentru că dăm posibilitatea autorităților locale să susțină familiile cu venituri mici. (…) Va face școala mai sigură și mai demnă pentru fiecare elev. Ținuta școlară că nu trebuie să fie și nu va fi un simbol al constrângerii, din contră, va fi un simbol al apartenenței, al mândriei, al respectului și, nu în ultimul rând, al șanselor egale”, a adăugat Zamfir.

Proiectul prevede subvenţionarea/gratuitatea uniformelor, în funcţie de veniturile familiei

Fiecare comunitate școlară își va putea stabili propriul model, prin consiliul de administrație, cu consultarea elevilor și a părinților.

„Și mai important, nu vrem ca uniforma să devină o povară pentru familiile cu venituri mici. Proiectul prevede gratuitate sau subvenționarea uniformelor în funcție de veniturile familiei. În același timp, o ținută școlară clară poate contribui la siguranța din școli, făcând mai ușoară identificarea elevilor și a persoanelor care nu aparțin comunității școlare.

Nu considerăm si nu afirmăm că o uniformă rezolvă toate problemele educației românești. Dar credem că putem face școala mai echitabilă, mai sigură și mai demnă pentru fiecare copil. Uniforma nu trebuie să fie un simbol al constrângerii. Din contra, poate sa fie un simbol al apartenenței, al respectului și al șansei egale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!