Prima pagină » Știri politice » Compania Națională a Uraniului a intrat în faliment. Instanța a dispus dizolvarea societății

Compania Națională a Uraniului a intrat în faliment. Instanța a dispus dizolvarea societății

Compania Națională a Uraniului a intrat în faliment. Instanța a dispus dizolvarea societății

Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a Companiei Naționale a Uraniului, aflată în insolvență de aproape cinci ani și a dispus dizolvarea societății, conform hotărârii pronunțate marți. Cei aproximativ 30 de angajați urmează să fie concediați până luna viitoare, transmite Mediafax. Hotărârea instanței Tribunalului București este executorie. Decizia a fost luată în dosarul în care Compania a contestat cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditor.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Siegfried Mureșan va trece de votul Parlamentului?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Compania Națională a Uraniului se află în procedură de insolvență din 14 decembrie 2021, iar activitatea companiei a fost orientată către îndeplinirea obligațiilor privind protecția mediului, securitatea nucleară și respectarea angajamentelor asumate de România în baza Tratatului EURATOM. În acest context, a fost aprobat Planul de disponibilizare pentru perioada 2026–2027, care prevede concedierea colectivă a 109 salariați, în trei etape succesive desfășurate în perioada martie – octombrie 2026.

Cabinetul interimar Bolojan a adoptat în iulie o hotărâre destinată susținerii angajaților disponibilizați pentru ca aceștia să poată primi ajutor de șomaj și un venit în completare pentru cei eligibili, până la pensie.

Mai concret, actul normativ aproba alocarea a 3,23 milioane lei din bugetul asigurărilor de șomaj, pe 2026, pentru plata venitului lunar de completare acordat persoanelor disponibilizate.

Cifră de afaceri de peste 33 de ori mai mică în opt ani

Compania Națională a Uraniului S.A. a fost înființată în 1997, prin reorganizarea Regiei Autonome pentru Metale Rare București fiind o societate comercială pe acțiuni, aflată în portofoliul Ministerului Energiei și deținută 100% de statul român. La cererea Tinmar Energy, compania a intrat în procedură generală de insolvență, în decembrie 2021. În prezent, administrator judiciar al companiei este consorțiul format din Expert Insolvență SPRL Filiala Bucuresti și AKTIV – LEX Insolvență SPRL.

În decembrie 2022, Societatea Naţională Nuclearelectrica şi Compania Naţională a Uraniului, în insolvenţă, au finalizat tranzacția referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina E a Sucursalei Feldioara a CNU.

Ulterior, în 2025, planul de reorganizare propus de administratorul special a fost respins de adunare creditorilor, ceea ce a creat condițiile pentru intrarea în faliment. În toamna lui 2025, instanța a respins și contestațiile sindicatului asupra deciziei adunării creditorilor de respingere a planului.

Cifra de afaceri raportată de CNU în 2025 a fost de 897.290 RON, cu un profit de 0 RON. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 33,91%. Numărul de angajați în 2025 era de 109, potrivit termene.ro.

Cifra de afaceri a CNU a scăzut de peste 33 de ori față de 2018, conform termene.ro.

Cifră de afaceri (RON) Profit (RON)

  • 2018    29.772.517      3.823.846
  • 2019    54.981.564      0
  • 2020    63.644.151      0
  • 2021    20.810.223      0
  • 2022    79.609.621      24.788.149
  • 2023    9.580.314        0
  • 2024    1.357.644        0
  • 2025    897.290           0

Hotărârea Tribunalului București

Solutia pe scurt: În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei S.C. Compania Naţională a Uraniului S.A. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Dispune întocmirea şi predarea de către administratorul judiciar sau de administratorul special, după caz, către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror alte tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzut la art. 146 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 03.11.2026; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. 3 din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 02.12.2026; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea tabelului suplimentar în Buletinul procedurilor de insolvenţă; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 29.12.2026. Numeşte în calitate de lichidator judiciar consorţiul constituit din Expert Insolvenţă S.P.R.L. Filiala Bucureşti şi Aktiv-Lex Insolventa S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 146 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din aceiaşi lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin. 2, lit. e), debitorului şi oficiului registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26.01.2027 – ora 09.00. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.09.2026. Document: Hotărâre intermediară  4912/2026  22.09.2026”, este soluția publicată pe portalul instanțelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii