Ce ar trebui să facă România pentru o relație realistă cu Statele Unite ale Americii

Emoțiile determinate de ipoteza implicării americane în criza politică de la București, pusă în legătură cu interese economice precum accesul pe piața românească al gazului natural lichefiat prin Coridorul Vertical, ar trebui să ne facă să dezbatem serios și seren despre relația româno-americană.

În ultimul an și jumătate, aproape toate taberele politice de la București au vehiculat aceeași premisă: într-o administrație americană care pune un accent pronunțat pe logica tranzacțională, România trebuie să vină la Washington cu o ofertă suficient de consistentă care să-i țină pe americani în țara noastră. Au fost avansate, succesiv, diferite proiecte – de la reactoarele modulare, la rafinarea pe sol românesc a minereurilor critice din Groenlanda, iar acum la importurile de gaz natural lichefiat.

România nu merge încă la Washington întrucât lucrează la ofertă – de acest lucru ne-au asigurat atât președintele Dan, cât și ministra noastră de Externe. Suntem asigurați și în programul de guvernare asumat de domnul Siegfried Mureșan că parteneriatul strategic se va focaliza pe dimensiunea economică și pe atragerea de investitori.

SCANDALMario de Mezzo îl acuză pe senatorul AUR Titi Stoica că a venit beat la o emisiune TV

23:48

RĂZBOIRăzboiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns până în Marea Baltică. O dronă ucraineană a lovit o navă de război rusească în Golful Finlandei

23:14

Toate acestea conturează următoarea viziune – și vă las pe dumneavoastră, cititorii, să îi judecați profunzimea: dacă prietenii noștri americani vor câștiga miliarde bune de dolari, vor apăra România de ruși și de cine ne mai simțim noi amenințați.

Bănuiesc că la baza acestei viziuni a stat acordul pe minerale critice încheiat de președintele Zelenski și de care nu se mai aude nimic… Poate că mai util ar fi fost, înainte de constituirea oricărei oferte și vehicularea oricăror idei, să căutăm să răspundem la următoarea întrebare: care sunt interesele convergente ale celor două state și care sunt limitele obiective ale acestei convergențe? Câteva interese de business americane în România nu pot fi substitute pentru o strategie!

A doua observație pe care o am este legată de vulnerabilitatea noastră. Orice lobby, grup de interese sau rețea de foști oficiali de peste Ocean care promovează anumite interese este percepută la București drept expresia „poziției Americii”. Este o confuzie care trebuie corectată. Statele, administrațiile, ambasadele, companiile, lobby-ul și rețelele de influență nu sunt entități echivalente.

O ambasadă are, în mod firesc, între atribuțiile sale și sprijinirea intereselor economice ale propriilor companii în statul în care este acreditată. Faptul că ambasada facilitează sau susține contacte de afaceri nu transformă automat interesele comerciale respective într-o strategie de stat.

Este provincială tendința noastră de a interpreta relațiile de putere prin prisma accesului acestor grupuri de lobby la centrele de decizie, mai degrabă decât prin analiza intereselor concrete ale actorilor implicați. Astfel, o fotografie la Washington, o întâlnire cu un fost oficial american sau declarațiile de curtoazie ale unor oficiali pot căpăta, în spațiul public românesc, o semnificație disproporționată față de valoarea lor reală.

Se poate observa și o competiție internă pentru reprezentarea relației cu Statele Unite. Diferite grupuri politice de la noi încearcă să demonstreze că dețin accesul privilegiat, că pot obține „cea mai bună fotografie” de la Washington sau că sunt capabile să construiască punți mai eficiente cu administrația Trump 2.

A treia observație: diplomația a ieșit din vechile tipare atât în ceea ce privește comunicarea, cât și personajele, iar acest aspect se observă nu numai în opțiunea administrației americane în a desemna ambasadorul în Grecia, dar nici noi nu excelăm în a desemna persoane cu experiență și cu știință în unele posturi-cheie pentru aparatul nostru diplomatic.

Dincolo însă de toate aceste aspecte, întrebarea fundamentală este dacă România înțelege suficient de bine schimbarea mediului strategic american. Ascensiunea Arcticii ca spațiu strategic, competiția pentru rutele maritime și resursele nordului, relația cu Groenlanda și Danemarca, precum și dezvoltarea infrastructurilor digitale și energetice din nordul Europei sunt elemente care merită incluse în analiza noastră.

Pentru România, implicațiile acestei reorientări sunt importante. Dacă centrul de greutate al anumitor interese americane se deplasează către Atlanticul de Nord și regiunea arctică, atunci noi trebuie să ne definim propria poziție pornind de la realitățile geografice și strategice ale regiunii în care ne aflăm. România nu își poate construi politica externă pornind de la presupunerea că trebuie permanent să „cumpere” atenția Washingtonului prin proiecte economice.

America își urmărește propriile interese; noi, românii, trebuie să le înțelegem fără iluzii și, în același timp, să ne definim propriile interese fără complexe. De aceea, episodul actual ar putea fi util dacă ne obligă să depășim atât reflexele anti-americane care se propagă în anumite segmente din țară, cât și reflexul de a considera orice interes american drept sinonim cu interesul strategic al României. Relația româno-americană are nevoie de mai puțină mitologie și de mai multă analiză.