Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a explicat vineri, 2 octombrie, în cadrul unui eveniment intitulat „Prevenția începe în relație”, organizat la Palatul Cotroceni, că cel mai important aspect din relația părinte-copil este reprezentat de atenția pe care adulții le-o oferă celor mici. În opinia sa, este important ca toți copiii să simtă că pot apela cu încredere la părinții lor pentru a le adresa orice fel de problemă și că o astfel de legătură se construiește în timp, prin dovezi constante că cei mici sunt ascultați, înțeleși și respectați. De asemenea, Mirabela Grădinaru a vorbit și despre situația părinților care pun la îndoială deciziile pe care le iau față de copiii lor și i-a încurajat să apeleze la ajutor de specialitate.
„Prevenția începe în relație. Prevenţia nu începe cu o statistică, cu o interdicţie, sau cu un raport. Prevenţia începe atunci când un copil se simte ascultat, atunci când un adolescent simte că este înţeles, atunci când un părinte găseşte sprijin în locul judecăţii.
Sunt mamă a doi copii. La fel ca mulţi părinţi din această ţară, am şi eu foarte multe temeri. Nu mă tem doar de pericolele vizibile. Mă tem ca ai mei copii să nu se simtă singuri, să se simtă neînţeleşi, să nu creadă, într-un moment greu, că nu au pe cineva căruia să îi poată spune ce simt. Pentru că, de foarte multe ori, vulnerabilitatea începe exact acolo, în lipsa unei relaţii în care copilul se simte văzut, ascultat şi înţeles”, a declarat Mirabela Grădinaru la evenimentul de lansare a noii campanii.
„Și părinţii au nevoie de sprijin, pentru că şi părinţii au nevoie de validare, pentru că şi părinţii au nevoie să fie ascultaţi, nu doar judecaţi. Oricine este părinte cunoaşte întrebările care apar uneori chiar şi în cele mai liniştite zile pe care le avem: Oare procedez bine? Oare greșesc? Oare am făcut tot ce puteam face? Sunt un părinte bun?
Nimeni nu poate răspunde la toate aceste întrebări. Dar specialiştii ne pot oferi repere, ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce trăiesc copiii noştri şi să ne regăsim încrederea atunci când ne simţim pierduţi. Cred că acesta este mesajul cel mai important cu care ar trebui să plecăm de aici”, a mai precizat partenera lui Nicușor Dan.
Am ajuns sa isi dea cu parerea prietenele si partenerele despre copii si parinti….
Dacă și panarama asta a ajuns să ne dea lecții…nu mai este nimic de comentat