Un nou studiu arată ce s-a întâmplat cu adevărat după ce pandemia de ciumă „Moartea Neagră” a ucis milioane de oameni

Epidemia de ciumă care a devastat Europa în secolul al XIV-lea nu s-a încheiat după primul val, așa cum se credea adesea. Un nou studiu arată că boala a revenit în mai multe regiuni ale Europei timp de aproape 400 de ani, până în secolul al XVIII-lea. Cercetătorii au reușit să reconstituie mai precis răspândirea bolii și să identifice legături între epidemiile de ciumă, războaie și schimbările climatice.

Moartea Neagră nu s-a oprit în secolul XIV: Ciuma a reapărut timp de aproape 400 de ani

„Moartea Neagră” a lovit Europa între 1347 și 1353, provocând moartea a milioane de oameni. Însă pandemia nu s-a încheiat odată cu dispariția primului val. Ciuma a continuat să reapară în diferite zone ale continentului, până în secolul al XVIII-lea.

RELIGIE Pelerinajul de Sfânta Parascheva 2026 începe pe 8 octombrie la Iași. Programul complet al slujbelor și procesiunilor

15:12

ULTIMA ORĂ Stegarul dac reținut pentru 24 de ore pentru că ar fi împins un jandarm

15:02

Un studiu publicat în revista științifică PNAS, realizat de o echipă de cercetători coordonată de specialiști de la Universitatea din Tartu, Estonia, oferă o imagine mai clară asupra modului în care boala s-a răspândit în această perioadă.

Cercetătorii au analizat ADN-ul bacteriei Yersinia pestis, care provoacă ciuma, și au comparat rezultatele cu documente istorice și cu date despre decesele înregistrate în diferite regiuni.

„Am găsit dovezi că bacteria ciumei a ajuns în mod repetat în Estonia încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea și am identificat mai multe variante genetice care nu erau cunoscute până acum, atât în orașe, cât și în zonele rurale”, a declarat Kristiina Tambets, biolog molecular la Universitatea din Tartu.

Cum au folosit geneticienii ADN-ul antic pentru a harta răspândirea Yersinia pestis

Pentru a reconstitui istoria epidemiilor, echipa a analizat 26 de mostre de ADN ale bacteriei Yersinia pestis, descoperite în 11 situri arheologice din Estonia, Rusia, Anglia, Țările de Jos și Elveția.

Cercetătorii au combinat datarea cu radiocarbon, analiza genetică și documentele istorice. Astfel, au putut stabili mai precis perioada în care au circulat diferite variante ale bacteriei.

În total, metoda a permis stabilirea unor date mai precise pentru 75 de mostre de ADN, dintre care 11 proveneau din noile analize, iar 64 fuseseră studiate în cercetări anterioare.

„Am reușit să stabilim intervale de timp mai precise pentru multe dintre mostre. Acest lucru ne-a permis să le asociem cu anumite valuri de ciumă și cu epidemiile consemnate de cronicarii vremii în diferite orașe și regiuni”, a explicat istoricul Philip Slavin, de la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

Seceta Renașterii și marile războaie europene care au accelerat pandemiile

Una dintre descoperirile studiului este că bacteria ciumei a început să se diversifice semnificativ între anii 1450 și 1500. Cercetătorii cred că în această perioadă ar fi apărut noi focare ale bolii în rândul rozătoarelor, care putea transmite infecția mai departe.

O posibilă explicație este legată de marea Secetă a Renașterii, care a avut loc aproximativ în aceeași perioadă. Schimbările climatice ar fi putut determina rozătoarele să se deplaseze în căutarea hranei și să ajungă mai aproape de așezările umane, favorizând răspândirea bolii.

Studiul indică și o posibilă legătură între răspândirea bacteriei și marile conflicte militare din Europa, precum Războiul de 30 de ani (1618-1648) și Marele Război al Nordului (1700-1721).

Deplasările masive ale soldaților, refugiaților și comercianților ar fi contribuit la răspândirea infecțiilor între regiuni.

„Observăm cum Yersinia pestis se ramifică în noi variante genetice în perioadele de conflict și se răspândește pe traseele urmate de trupe și de populațiile strămutate”, a declarat Christiana Scheib, geneticiană la Universitatea din Tartu.

Ce pot învăța epidemiologii de astăzi din istoria ciumei și a COVID-19

Bacteria care provoacă ciuma există și în prezent. Cazurile de infectare la oameni sunt însă rare, iar boala poate fi tratată cu antibiotice dacă este depistată la timp.

Cercetătorii spun că studiul poate ajuta la înțelegerea modului în care bolile transmise de la animale la oameni evoluează și se răspândesc pe perioade lungi.

Noile descoperiri oferă și o imagine mai clară asupra modului în care epidemiile din trecut au fost influențate de deplasările populației și de schimbările din mediul înconjurător.

Analiza este cu atât mai importantă cu cât cercetătorii nu dispun pentru epidemiile istorice de date la fel de precise ca în cazul bolilor moderne.

„În cazul COVID-19, oamenii de știință au putut reconstitui foarte bine răspândirea diferitelor variante ale virusului, deoarece aveau date precise despre momentul în care au fost prelevate mostrele. În cazul pandemiilor istorice, aceste informații lipsesc adesea sau acoperă perioade de peste 100 de ani, ceea ce limitează interpretarea datelor genetice”, a explicat geneticianul Marcel Keller, de la Universitatea din Tartu.

Pe măsură ce vor fi descoperite și analizate noi mostre de ADN antic, cercetătorii speră să stabilească mai exact când și cum s-a răspândit ciuma în Europa.