Fotbalistul Marian Predică a murit la 47 de ani, informează epitesti.ro. Sportivul a făcut infarct după ce a ieșit de pe teren.
Marian Predică a murit duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci de fotbal.
Marian Predică era jucător al echipei Real Bradu, care evoluează în Liga a V-a.
Real Bradu avea programat astăzi un meci în deplasare, la AS Unirea Tricolor Șerbănești, în comuna Suseni, județul Argeș.
Potrivit informațiilor obținute de presa locală, Marian Predică s-ar fi simțit rău înaintea meciului, dar ar fi insistat să joace.
În timpul jocului, fotbalistului i s-a făcut iar rău și a ieșit de pe teren. Ulterior, și-ar fi revenit și s-ar fi așezat în tribună pentru a urmări meciul. La câteva minute după ce s-a așezat în tribună, Marian Predică ar fi suferit un infarct.
Cei aflați în zonă ar fi încercat să îi acorde primul ajutor, fără succes.
Marian Predică avea 47 de ani.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Ff0da830b-924d-4147-bbe9-209206cc.jpg)