Se împlinesc astăzi cinci luni de la căderea Guvernului Bolojan. 153 de zile din momentul în care Parlamentul a ascultat mesajul poporului român care cerea: opriți austeritate oarbă a lui Ilie Bolojan! În loc ca Nicușor Dan să-și exercite atribuțiile constituționale și să se comporte ca un mediator, a ales o altă cale: să pună țara pe butuci până când Parlamentul îi va vota desemnarea preferată.
Prețul acestei încăpățânări antidemocratice nu îl plătesc nici partidele, nici el personal, ci îl plătește fiecare român în parte. Cifrele nu mint și confirmă dezastrul pe care președintele refuză să-l privească.
Cea mai proaspătă lovitură pentru economia națională este degringolada în care se află moneda națională. Cursul voluntar leu-euro a atins maxime istorice, ajungând la 5,3447 lei! Curios, la o asemenea cifră fără precedent, provocată de instabilitatea politică Nicușor Dan nu a adus niciun comentariu, deși este direct responsabil.
România are în continuare cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și cea mai mare inflație din UE, în timp ce ne împrumutăm la dobânzi speculative doar pentru a susține un aparat bugetar căpușat de sinecuri și instituții inutile.
Mai mult decât atât, din mai și până în octombrie, prețurile carburanților au explodat. La pompă, motorina și benzina se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirea carburanților s-a rostogolit inevitabil în prețurile alimentelor de bază de pe rafturi, într-o spirală inflaționistă.
Dacă în mai 2026 alimentele erau deja, în medie, cu 6,78% mai scumpe față de anul precedent, cu creșteri de 14,12% la ouă, 11,98% la lapte, 8,18% la pâine și 6,11% la ulei, datele INS din august au confirmat menținerea tendința de creștere.
Astăzi, la început de octombrie, prețurile rămân la niveluri insuportabile: 11,63 lei pentru un kilogram de pâine, 7,31 lei pentru un litru de lapte, 24,73 lei pentru un carton de ouă și 8,58 lei pentru un litru de ulei. Pentru un pensionar, pentru un salariat cu salariul minim sau pentru o familie cu doi copii, fiecare vizită la magazin se simte ca o vizită la muzeu.
În paralel, piața muncii este într-o criză acută. Peste 11.000 de români și-au pierdut locul de muncă în doar câteva luni, numărul șomerilor depășind 523.000 de persoane, în timp ce salariul mediu scade, iar Legea salarizării a rămas o promisiune care ne-a adus pierderi de 770 milioane de euro.
Iar în tot acest timp, în loc să accepte că actuala configurație parlamentară nu mai poate funcționa fără un alegeri anticipate, Nicușor Dan insistă să joace rolul unui lider deconectat de realitate.
Promovează variante de guvernare cu șanse zero, tace, se ascunde și execută comenzile creditorilor externi.
AUR nu va susține și nu va vota nicio formulă de guvernare care nu ne cuprinde. Nu vom participa la o guvernare care nu preia măsurile noastre pentru a repara greșelile economice ale fostei coaliții. Soluția propusă de AUR pentru a pune capăt acestei crize este aceea a alegerilor anticipate. Doar așa putem avea un guvern stabil, pentru patru ani, care poate să adopte măsurile pentru redresarea economică a țării și pentru a pune în aplicare toate reformele de care statul român are nevoie.