Un băiețel de numai trei ani a fost grav rănit într-un accident produs chiar în curtea casei, în județul Botoșani, în localitatea Hlipiceni. Copilul a fost lovit chiar de autoturismul condus de bunica sa, în timp ce femeia încerca să parcheze și nu l-ar fi observat la timp.
Medicii au solicitat intervenția unui elicopter SMURD pentru transferul de urgență la o unitate medicală de specialitate.
Accidentul s-a produs în timp ce copilul se juca în curtea locuinței. Bunica sa se afla la volanul autoturismului și încerca să parcheze. Femeia nu și-ar fi văzut nepotul la timp, iar băiețelul a fost lovit în zona capului cu partea laterală a mașinii și a căzut la pământ.
Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat că băiețelul se afla într-o stare gravă, cu multiple traumatisme și cu starea de conștiență alterată.
”La sosirea echipajului, copilul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen. Echipajul SAJ a inițiat imediat măsurile de stabilizare a pacientului, care a fost ulterior predat echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM), direcționat de asemenea către caz”, a transmis reprezentantul Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit medicului Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani, copilul era conștient, dar prezenta un traumatism cranio-cerebral. Acesta avea și escoriații la nivelul feței și abdomenului, pulsul accelerat și tensiunea arterială scăzută. Transferul la Iași a fost necesar pentru ca medicii să poată face investigații mai amănunțite.