Toamna și-a intrat în drepturi pe deplin, iar ploile au cuprins mai multe zone ale țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică în care a avertizat că ploile vor avea și caracter de aversă. Vântul va sufla cu putere și nu va lipsi nici grindina.
Temporar vor fi intensificări ale vântului. Se vor manifesta în Bărăgan, sudul Moldovei și al Olteniei, cu rafale în general de 40-50 km/h și de peste 70 km/h pe crestele montane.
Și în București, astăzi, va fi o vreme ploioasă, de toamnă autentică. Dar meteorologii anunță că ploile vor fi moderate cantitativ.
Meteorologii ANM au emis și un cod galben de ceață, valabil până la ora 12:00 în județele Tulcea și Constanța. Vizibilitatea va fi redusă sub 200 metri și, izolat, sub 50 de metri.
Gândul prezintă și harta temperaturilor înregistrate în România, la ora 10:00, potrivit ANM.
În această dimineață, cea mai scăzută temperatură din România s-a înregistrat la Iezer, acolo unde a fost ceață, iar termometrele au arătat 1 grad Celsius.
A plouat și la Constanța, Brașov, Ploiești, Pitești și Botoșani. În alte regiuni ale țării, cerul a fost mai mult acoperit, potrivit ANM.