Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, reacție după accidentul feroviar grav din Spania, soldat cu cel puțin 50 de morți

Nicușor Dan, reacție după accidentul feroviar grav din Spania, soldat cu cel puțin 50 de morți

Nicușor Dan, reacție după accidentul feroviar grav din Spania, soldat cu cel puțin 50 de morți

Nicușor Dan a reacționat pe pagina sa de X, după accidentului feroviar grav care a avut loc în Spania și în urma căruia au murit cel puțin 50 de persoane, iar alte 179 de persoane au fost rănite. Președintele României și-a expimat regretul pentru cele întâmplate și a transmis că gândurile sale se îndreaptă către persoanele care și-au pierduit viața și către familiile acestora.

Nicușor Dan: ”Gândurile mele se îndreaptă către toate persoanele care și-au pierdut viața și către familiile acestora”

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, miercuri dimineață, în apropierea stației Urda (Toledo, Spania). Potrivit unor surse El Mundo din cadrul serviciului de urgență 112 din Spania, două vagoane s-au desprins și au căzut de pe un terasament. Circulația pe linia de mare viteză Madrid-Andaluzia este întreruptă, în prezent. Cel puțin 50 de persoane au murit în urma coliziunii dintre două trenuri între Los Yébenes și Urda, în Toledo, potrivit ultimelor date furnizate de Protecția Civilă din Castilla-La Mancha, iar peste 179 de persoane au fost rănite, relatează ANtena3 Noticias.

Nicușor Dan a postat un scurt mesaj pe pagina sa de X, în urma incidentului tragic. Șeful statului a sublinat că România este solidară cu Spania și cu poporul spaniol în aceste momente dificile. 

”Profund întristat să aflu despre tragicul accident feroviar produs astăzi în Spania. Gândurile mele se îndreaptă către toate persoanele care și-au pierdut viața și către familiile acestora. Le doresc tuturor celor răniți o recuperare cât mai rapidă. România este solidară cu Spania și cu poporul spaniol în aceste momente dificile”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de X. 

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Volkswagen a angajat 100 de oi pentru o misiune neobișnuită. De ce a apelat compania la această soluție
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Anii lucrați în străinătate se pun la pensie în România. Cum se calculează suma și cine o plătește
Mediafax
Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră! Atacul, chiar în timpul reuniunii miniștrilor Apărării la Sofia
Click
Gina Pistol a spus adevărul! Ce ar alege între „MasterChef” și „Vocea României”? „Nu scăpa Smiley de mine”
Digi24
„Cascadorii râsului”. Imagini virale cu parada de Ziua Armatei în Călărași: jandarmii n-au nimerit pasul, iar fanfara notele
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Cele mai dificile zodii din horoscop. Au un temperament exploziv și puțini reușesc să le intre în grații
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O altă tragedie prin care a trecut Regina mamă Elena a României
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute