Prima pagină » Justiție » Procurorii constănțeni Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru trafic de influență și cercetare abuzivă. Cum și-ar fi amenințat victimele

Procurorii constănțeni Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru trafic de influență și cercetare abuzivă. Cum și-ar fi amenințat victimele

Ruxandra Radulescu
Procurorii constănțeni Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru trafic de influență și cercetare abuzivă. Cum și-ar fi amenințat victimele

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au fost trimișit în judecată, într-un dosar de corupție ce vizează presupuse intervenții în dosare penale, trafic și cumpărare de influență, șantaj, cercetare abuzivă și folosirea autorității unor magistrați pentru promovarea unor interese private. În dosar, mai sunt inculpați Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța, și Mihale Cartali, un afacerist din Constanța, transmite Știri pe surse.

Dosarul se află, în prezent, în procedura de cameră preliminară, iar judecătorii urmează să verifice legalitatea sesizării instanței, a probelor administrate și a actelor raportate în timpul urmăririi penale. Termenul nu a fost stabilit.

Gigi Valentin Ștefan

Gigi Valentin Ștefan

Gigi Valentin Ștefan, fost procuror al Curții de Apel Constanța și ulterior procuror general adjunct al instituției, a fost cercetat pentru infracțiuni de trafic de influență, inclusiv în formă continuată.

Fostul magistrat constănțean este acuzat că, în luna mai, la 8 aprilie 2026, ar fi primit aproximativ 60.000 de euro, direct în biroul său, de la o persoană căreia i-ar fi promis că va interveni pe lângă un procuror din cadrul unei unități subordonate pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal.

De asemenea, Gigi Ștefan ar fi susținut că ar avea influență asupra unor judecători și a promis că poate obține soluții favorabile în două cauze civile.

130.000 de euro, descoperiți în urma perchezițiilor

În perioada decembrie 2025 – mai 2026, Gigi Valentin Ștefan e acuzat că ar fi acceptat promisiunea unor sume aproximativ 110.000 de euro, precum și bunuri și alte foloase necuvenite, pentru intervenții pe lângă procurori, polițiști, funcționari publici și persoane cu funcții de conducere.

Potrivit anchetatorilor, intervențiile vizau atât soluționarea unor cauze judiciare, cât și urgentarea redobândirii unor permise de conducere, transferuri profesionale, emiterea unor avize și documente ori facilitarea unor proiecte economice.

În cursul perchezițiilor efectuate în luna mai, anchetatorii au descoperit aproximativ 100.000 de euro în biroul procurorului și alți 30.000 de euro într-un autoturism folosit de acesta.

Procurorul Teodor Niță, acuzat de șantaj și cercetare abuzivă

Procurorul Teodor Niță, acuzațiile formulate de anchetatori sunt diferite de cele care îl vizează pe fostul său superior.

Potrivit unei încheieri a ÎCCJ din 2 octombrie 2026, Niță era cercetat pentru două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, două infracțiuni de șantaj, uzurparea funcției și cercetare abuzivă.

Teodor Niță

Teodor Niță

Unul dintre episoadele descrise de Parchetul General privește o presupusă intervenție la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța.

La 15 ianuarie 2026, Niță ar fi încercat să determine un ofițer ISU să adopte o conduită favorabilă unei societăți comerciale administrate de o persoană apropiată magistratului, astfel încât aceasta să evite sancțiuni care puteau conduce la încetarea activității.

Potrivit anchetatorilor, Niță s-a folosit de funcția pe care o deținea, pentru a obține informații despre măsurile necesare evitării închiderii unui restaurant și a unei săli de evenimente.

Cei doi procurori constănțeni își amenințau presupusele victime cu trimiterea în judecată

În același timp, ancheta a vizat presupusa folosire a unor dosare penale pentru exercitarea de presiuni asupra unor persoane, în vederea obținerii unor avantaje economice.

De asemenea, anchetatorii susțin că Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță cei doi procurori ar fi folosit dosarele penale pentru a constrânge oameni de afaceri și reprezentanți ai unor instituții publice să încheie contracte cu societăți comerciale indicate de ei.

Potrivit documentelor anchetei, procurorii ar fi preluat dosare de la unități subordonate sau ar fi inițiat cercetări pentru a exercita presiuni asupra persoanelor vizate.

În cazul în care victimele nu acceptau solicitările, ar fi fost amenințate cu riscul de a dobândi statutul de suspect sau inculpat și chiar de a fi trimise în judecată.

Potrivit documentelor, Niță ar fi exercitat presiuni inclusiv asupra conducerii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, în contextul contractelor de închiriere pentru 76 de operatori de plajă din zona Năvodari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Toma Cuzin, posibilă condamnare cu executare. Specialist: „Riscul este real”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Activitatea fizică ne-ar putea reduce riscul genetic de depresie, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”