Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-o intervenție la Euronews România, că Executivul condus de Luca Niculescu este, în esență, un guvern PSD și a subliniat că social-democrații vor suporta costurile politice în cazul în care Guvernul nu va obține rezultate.
Întrebat despre implicarea președintelui PSD, Sorin Grindeanu, în prezentarea direcțiilor și a măsurilor pe care ar trebui să le adopte Guvernul, în timp ce premierul Luca Niculescu tace, Kelemen Hunor a afirmat că responsabilitatea politică aparține social-democraților.
„E un guvern PSD, deci asta e clar”, a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a mai explicat că Executivul este condus de un premier independent și include mai mulți miniștri tehnocrați sau specialiști, printre care titularii portofoliilor de la Externe, Educație și Energie.
„Premierul nu este de la PSD și sunt câțiva miniștrii tehnocrați sau, mă rog, de specialitate, hai să spunem așa, dacă ne gândim la Ministerul Afacerilor Externe, că e greu de spus că e tehnocrat. Nu, Guvernul e de specialitate, e diplomat de carieră și mai sunt încă câțiva la Educație, la Energie și încă în câteva ministere și condus de un premier independent”.
Liderul UDMR a argumentat că responsabilitatea politică revine partidelor și liderilor care au participat la alegerile din 2024, deoarece Luca Niculescu și miniștrii tehnocrați nu au primit un mandat electoral.
„Responsabilitatea politică e a PSD-ului, pentru că Luca Niculescu nu a fost ales la alegeri de nimeni, nici miniștrii tehnocrați. Responsabilitatea politică este a celor care au participat la alegerile din 2024. Și dacă guvernul nu dă roade, cine plătește? Fiindcă politic va plăti cineva”.
Kelemen Hunor a făcut distincția între responsabilitatea politică și cea administrativă, juridică și constituțională și a subliniat că Luca Niculescu rămâne șeful Executivului și deține atribuțiile specifice funcției de premier.
„Premierul este Luca Niculescu. Luca Niculescu semnează, Luca Niculescu conduce Guvernul, conduce ședințele de guvern. Din acest punct de vedere, sigur că există un premier și politic, și juridic, și constituțional, și administrativ”.