Prima pagină » Știri externe » CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, în centrul unui scandal de spionaj după ce a recunoscut că și-a înșelat soția cu o femeie, suspectată de legături cu China

CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, în centrul unui scandal de spionaj după ce a recunoscut că și-a înșelat soția cu o femeie, suspectată de legături cu China

CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, în centrul unui scandal de spionaj după ce a recunoscut că și-a înșelat soția cu o femeie, suspectată de legături cu China

Jensen Huang, directorul general al Nvidia, se află în centrul unui scandal cu posibile acuzații de spionaj, după ce a recunoscut că a avut o relație extraconjugală cu o directoare din Singapore, suspectată de legături cu China.

Gigantul american al semiconductorilor a deschis o anchetă internă privind informațiile potrivit cărora șeful companiei ar fi putut deveni ținta unei operațiuni de spionaj străin, după ce Huang a recunoscut că i-a fost infidel soției sale, potrivit CNN.

Controversa a apărut după ce presa americană a scris despre relația apropiată dintre Huang și Alice Huang, directoare în cadrul companiei de tehnologie Megaspeed, cu sediul în Singapore. Oficiali americani o suspectează pe femeie că ar fi transmis informații confidențiale Chinei și ar fi contribuit la introducerea ilegală pe piața chineză a unor cipuri avansate destinate inteligenței artificiale.

Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, dezvăluie noua serie de plăci video RTX 5000

Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, dezvăluie noua serie de plăci video RTX 5000

În ciuda potrivirii de nume, Alice Huang nu are nicio legătură de rudenie cu directorul Nvidia.

Scandalul apare într-o perioadă în care SUA și China se află într-o cursă accelerată pentru dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, iar exporturile de semiconductori americani avansați către piața chineză sunt supuse restricțiilor.

Jensen Huang și-a asumat infidelitatea

Într-un mesaj transmis angajaților Nvidia, Jensen Huang, a recunoscut că a avut o relație extraconjugală și că acțiunile sale au provocat suferință soției și copiilor săi. Directorul general nu a dezvăluit identitatea persoanei cu care a avut relația, dar a afirmat că își asumă responsabilitatea pentru comportamentul său.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce am făcut și pentru suferința pe care am provocat-o și accept criticile care decurg din aceasta”, a declarat Jensen Huang, directorul general al Nvidia.

El a precizat că va coopera cu ancheta internă și că își menține angajamentul față de companie și interesele de securitate ale Statelor Unite.

„Mă angajez să protejez NVIDIA și să susțin securitatea națională a Americii”, a adăugat Huang.

Duminică, Nvidia a anunțat oficial că investigația va fi supravegheată de un comitet alcătuit din membri independenți ai consiliului de administrație, sprijiniți de consilieri juridici externi.

„Consiliul de administrație acordă prioritate securității naționale și economice a SUA, care este esențială pentru interesele NVIDIA și ale acționarilor săi”, se arată în comunicatul companiei.

Reprezentanții Nvidia au subliniat însă că, până în acest moment, consiliul „nu are niciun motiv să creadă că securitatea națională sau secretele NVIDIA au fost compromise”.

Anunțul a atras atenția investitorilor asupra viitorului conducerii companiei, în condițiile în care Huang este unul dintre fondatorii Nvidia și principala figură publică a grupului. Dan Ives, partener și director general senior la banca de investiții Yorkville & Ives Co., a descris situația drept „un moment rușinos pentru Jensen” și a avertizat că investigația ar putea intensifica verificările privind vânzările de cipuri americane către China.

Analistul consideră că incertitudinile legate de poziția lui Huang ar putea influența și evoluția acțiunilor Nvidia, întrucât investitorii vor urmări dacă acesta își va păstra funcția de director general.

Compania a transmis însă că nu există intenția unei schimbări imediate la conducere.

„Știrile de astăzi nu vor încetini NVIDIA. Jensen este hotărât să continue să conducă NVIDIA în calitate de CEO fără întrerupere”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN.

Jacob Ward, jurnalist specializat în tehnologie și colaborator CNN, a explicat că scandalurile personale care implică directori executivi pot determina consiliile de administrație să ia rapid decizii privind conducerea companiilor.

În cazul Nvidia, situația este complicată de rolul central al lui Huang în dezvoltarea grupului și de absența unui succesor evident.

„Este un pilon al economiei americane, dacă nu chiar al economiei mondiale în acest moment. Iar faptul că acest om, cunoscut ca fiind un coordonator extrem de important al tuturor acestor activități, a fost brusc prins în această situație și, mai ales, fiind surprins că ar fi fost, probabil, necinstit în legătură cu aceasta, este o problemă incredibil de gravă”, a declarat Jacob Ward.

Suspiciuni privind legăturile cu China

Relația dintre Jensen Huang și Alice Huang a intrat în atenția autorităților americane și din cauza activității companiei Megaspeed, care achiziționează semiconductori produși de Nvidia. Potrivit jurnaliștilor americani, există suspiciuni că această relație ar fi putut facilita accesul unor cumpărători chinezi la tehnologii supuse restricțiilor de export impuse de Washington.

Financial Times a relatat anterior că serviciile americane de informații suspectau că Jensen Huang și Alice Huang ar fi avut o relație sentimentală. Directorul  Nvidia a respins anterior interpretările potrivit cărora întâlnirile dintre directorul său general și reprezentanții Megaspeed ar constitui, în sine, un comportament neobișnuit.

Compania a explicat că Huang discută anual cu mii de directori ai firmelor care cumpără produse Nvidia și că asemenea întâlniri fac parte din responsabilitățile sale profesionale. Reprezentanții grupului au susținut, de asemenea, că suspiciunile privind o eventuală redirecționare ilegală a cipurilor către China fuseseră infirmate în anul precedent.

Jensen Huang este căsătorit din 1985 cu Lori Huang, pe care a cunoscut-o în timpul facultății. Cei doi au împreună doi copii.

În interviuri anterioare, omul de afaceri a povestit că și-a cunoscut viitoarea soție când avea 17 ani, iar aceasta 19, și că a încercat să o impresioneze oferindu-se să o ajute la teme și promițându-i că va ajunge director general înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani.

În 1993, Huang a cofondat Nvidia, companie care a devenit unul dintre principalii furnizori mondiali de cipuri utilizate pentru antrenarea și funcționarea sistemelor de inteligență artificială.

Creșterea cererii pentru aceste tehnologii a propulsat capitalizarea bursieră a Nvidia la peste 4.000 de miliarde de dolari, transformând compania într-un actor central al industriei tehnologice și al pieței financiare americane.

Huang a devenit, în același timp, una dintre figurile importante ale relațiilor economice dintre Washington și Beijing. La începutul anului 2026, acesta l-a însoțit pe președintele Donald Trump, alături de alți directori executivi americani, într-o vizită în capitala Chinei, unde au avut loc întâlniri cu președintele Xi Jinping.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Localitatea din România în care îți poti cumpăra o casă cu doar 6400 de euro. Terenul are peste 2000 de metri pătrați
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!