Poliția din Marea Britanie a arestat marți un soldat american în vârstă de 41 de ani sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Operațiunea de capturare a fost rezultatul unei colaborări între autoritățile britanice, Armata SUA și FBI, relatează The Independent.
Militarul a fost reținut în apropiere de Gloucester, în sud-vestul Angliei, zonă care găzduiește GCHQ (Government Communications Headquarters), agenția britanică de informații, securitate și criminalitate cibernetică.
Generalul de brigadă Sean Stinchon, șeful Comandamentului de Contrainformații al Armatei SUA, a confirmat că este vorba despre un militar de rang înalt care avea acces și primise în gestiune informații extrem de sensibile.
„Presupusa conduită a unui soldat superior, căruia i s-au încredințat informații sensibile, este o reamintire gravă a faptului că amenințările din interior sunt reale și persistente. Îi încurajez pe toți cei care cred că au fost martori la ceva suspect să raporteze acest lucru biroului local de contrainformații”, a precizat generalul Stinchon.
De asemenea, directorul FBI, Kash Patel, a subliniat că acuzațiile de spionaj sunt tratate cu maximă seriozitate de către SUA și aliații săi, afirmând că instituția nu tolerează încălcarea jurământului militar.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fkash-patel-1.jpg)
„Această arestare importantă implică acuzații de spionaj, ceea ce reprezintă o preocupare maximă pentru Statele Unite și aliații noștri”, a declarat directorul FBI, Kash Patel, în declarația comună. „FBI nu are nicio toleranță pentru nimeni care își încalcă jurământul față de Statele Unite și ale cărui acțiuni pun în pericol securitatea noastră națională și pe cea a partenerilor noștri. Aceasta include 167 de arestări pentru contrainformații și spionaj efectuate de FBI în ultimele 21 de luni, o creștere de 53%”, a precizat șeful FBI.
Cazul este gestionat ca o anchetă de securitate națională izolată și nu are legătură cu alte investigații antiteroriste aflate în desfășurare în Regatul Unit.