Prima pagină » Știri » Băsescu apreciază că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani

Băsescu apreciază că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani

Știri
Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la RRA, că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani, în condițiile în care a aderat la UE cu aproape trei ani întârziere față de cele 9 țări care au aderat în 2004 și care începând de vineri au fost incluse în acest spațiu.

 

Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la RRA, că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani, în condițiile în care a aderat la UE cu aproape trei ani întârziere față de cele 9 țări care au aderat în 2004 și care începând de vineri au fost incluse în acest spațiu.

Băsescu a dat asigurări că peste cel mult trei ani România va adera la spațiul Schengen.

?România a aderat la UE cu aproape trei ani mai târziu decât cele nouă state care au intrat în UE în 2004 și care de ieri (joi ? n.r.) sunt în spațiul Schengen. Vă dau asigurări că, la cel mult aceeași diferență de timp, România va fi parte a spațiului Schengen, vom desființa frontierele de vest, urmând să le ținem sub control pe cele din sud-vest și est. Nu vom întârzia să facem parte din spațiul Schengen?, a afirmat președintele.

Spațiul Schengen a fost extins în noaptea de joi spre vineri, incluzând 24 de state și permițând unui număr de 400 de milioane de persoane să călătorească liber în Europa.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile