Prima pagină » Știri » Adomniței: Religia, o poveste ce se spune copiilor până la 14 ani, cei mai mari au dreptul să aleagă

Adomniței: Religia, o poveste ce se spune copiilor până la 14 ani, cei mai mari au dreptul să aleagă

Știri
Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a declarat, vineri, la Deva, că, din punctul său de vedere, religia este la fel ca o poveste care se spune copiilor cu vârsta de până în 14 ani, cei care depășesc această vârstă având dreptul să aleagă dacă vor să o audă sau nu.

Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a declarat, vineri, la Deva, că, din punctul său de vedere, religia este la fel ca o poveste care se spune copiilor cu vârsta de până în 14 ani, cei care depășesc această vârstă având dreptul să aleagă dacă vor să o audă sau nu.

Preotul Alexandru Hotăran, protop la Deva, crede că, prin afirmația făcută, ministrul "le-a cântat în strună" cadrelor didactice care nu sunt de acord cu studierea obligatorie a religiei în școli. "Nu știu dacă domnul ministru a vrut să numească religia basm, dar a vrut să arate că nu are așa importanță deosebită încât să se predea la liceu. Dânsul probabil a vrut să explice în fața atâtor profesori și învățători pe care îi știa că sunt de acord să nu se predea religia. De ce trebuie sa fie religia, Cenușăreasa celorlalte materii?", a spus protopopul.

Preotul Hotăran a subliniat faptul că religia are rol exclusiv educativ. "Religia ne învață să nu ucidem, ne satisface sufletul, îl educă, ne învață să nu furăm, să nu ne desfrânăm. Deci numai lucruri bune", a conchis preotul.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Cum încearcă presa rusă să creeze tensiuni între București și Kiev cu o minciună despre participarea lui Zelenski la B9
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
O descoperire uimitoare pune sub semnul întrebării originile vieții animale