Prima pagină » Știri » Băsescu le-a spus social-democraților că ar fi dizolvat Parlamentul dacă ar fi avut mijloace

Băsescu le-a spus social-democraților că ar fi dizolvat Parlamentul dacă ar fi avut mijloace

Președintele Traian Băsescu le-a spus liderilor PSD, luni dimineață, la consultările de la Cotroceni, că în acest moment ar fi dizolvat Parlamentul și ar fi provocat alegeri anticipate, dacă ar fi avut mijloace.

Președintele Traian Băsescu le-a spus liderilor PSD, luni dimineață, la consultările de la Cotroceni, că în acest moment ar fi dizolvat Parlamentul și ar fi provocat alegeri anticipate, dacă ar fi avut mijloace.

Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că președintele le-a spus liderilor social-democrați că, dacă ar fi avut mijloacele constituționale sau ar fi simțit că se poate impune în fața partidelor politice, ar fi dizolvat după referendum Parlamentul și ar fi declanșat alegeri parlamentare anticipate.

Președintele le-ar fi spus membrilor delegației PSD că, din moment ce simte că această soluție politică nu are șanse să se concretizeze, este dispus să colaboreze cu partidele parlamentare pentru indentificarea unei majorități parlamentare solide, au mai relatat sursele citate.

Aceleași surse au afirmat că este foarte probabil ca formula de majoritate parlamentară să fie concretizată abia în urma unei noi runde de consultări între șeful statului și liderii de partide, săptămâna viitoare, președintele urmând să aibă un rol decisiv în alcătuirea acestei majorități, prin oferte "de nerefuzat" pe care le va face unor partide.

Pe de altă parte, șeful statului nu a abordat, în discuția de luni dimineață cu delegația PSD, subiectul unei posibile moțiuni de cenzură, însă a dat de înțeles, potrivit surselor citate, că este în favoarea legiferării rapide a votului uninominal, chiar dacă introducerea unui asemenea sistem presupune amânarea unor eventuale anticipate.

Ținând cont de faptul că Băsescu le-a spus social-democraților că dorește asigurarea unei stabilități politice până la summit-ul NATO din 2008 de la București, sursele citate au afirmat că este posibilă, totuși, declanșarea alegerilor anticipate în scurt timp, dacă anumite negocieri pe filiera PD-PSD vor duce la un rezultat agreat de președinte. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană