Prima pagină » Știri » Peste 600 de candidați s-au înghesuit pentru posturile de suplinitori în grădinițe

Peste 600 de candidați s-au înghesuit pentru posturile de suplinitori în grădinițe

Știri
Peste 600 de persoane din Capitală și din alte orașe s-au înghesuit, joi, la testarea pentru posturile din grădinițele bucureștene de suplinitori necalificați, patru dintre candidate având nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău.

Peste 600 de persoane din Capitală și din alte orașe s-au înghesuit, joi, la testarea pentru posturile din grădinițele bucureștene de suplinitori necalificați, patru dintre candidate având nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) spun că au fost luați prin surprindere de numărul mare de candidați prezenți, joi, la testarea pentru posturile de suplinitori necalificați în grădinițe.

"Nu ne-am așteptat la așa ceva. Au venit peste 600 de persoane, din Capitală, dar și din alte orașe, pentru a participa la această testare. De fapt, este vorba despre posturi de suplinitori necalificați pentru educatoare", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marian Banu.

Citește mai mult despre concurența pentru posturile de suplinitori la grădiniță pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Fost șef al Statului Major: Există posibilitatea ca iranienii să vizeze bazele militare americane din România
Cancan.ro
Loredana spune ce s-a întâmplat, de fapt, la Survivor. Ce i-a făcut Alberto: 'Din păcate, e adevărat'
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Inamicul este mai puternic decât noi”: propagandiștii lui Putin recunosc superioritatea Ucrainei și cer demisia liderului de la Kremlin
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Spectaculoasa insulă „Fluture” a Greciei, desemnată destinația nr. 1 în lume în 2026 de The Guardian
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Ninge de Paște și de 1 Mai în România. Care sunt orașele afectate, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Schimbările climatice alterează praful saharian, iar Europa are de suferit