Prima pagină » Știri » Mitropolitul Daniel, printre cei ale căror dosare au fost arse de Securitate

Mitropolitul Daniel, printre cei ale căror dosare au fost arse de Securitate

Știri
Numele Mitropolitului Moldovei și Bucovinei Daniel apare într-o notă aflată în posesia CNSAS care enumeră titulari de dosare care au fost arse de Securitate în 23 decembrie, au declarat, marți, surse din CNSAS.

Numele Mitropolitului Moldovei și Bucovinei Daniel apare într-o notă aflată în posesia CNSAS care enumeră titulari de dosare care au fost arse de Securitate în 23 decembrie, au declarat, marți, surse din CNSAS.

Sursele citate au precizat că dosarul Mitropolitului Daniel, împreună cu cele ale altor 12 persoane, au fost arse în 23 decembrie 1989, cel mai probabil în baza unui proces-verbal care ar trebui să existe la SIE.

"Noi am cerut în ședința de astăzi (n.r. – de marți) ca Serviciul de Informații Externe să ne remită o copie a procesului-verbal, pentru a vedea clar dacă dosarul a existat și dacă a fost sau nu ars", au declarat surse din Colegiul CNSAS.

Înaintea ședinței de marți a Colegiului, Mircea Dinescu, membru în biroul CNSAS a vorbit jurnaliștilor despre o serie de dosare de înalți prelați care ar fi fost distruse imediat după Revoluție, pentru a-i proteja pe aceștia, însă Dinescu nu a făcut nominalizări.

Sursele din Colegiu au mai declarat că până în prezent la CNSAS nu există vreun alt document al vreunui serviciu secret în care să apară explicit numele Mitropolitului Daniel, nota SIE fiind singurul act de acest fel. Mitropolitul Daniel este unul dintre favoriții pentru a deveni Patriarh.

Citește mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur