Prima pagină » Știri » Recipiente cu gaz toxic, neutralizate în sediul ONU din New York

Recipiente cu gaz toxic, neutralizate în sediul ONU din New York

Recipiente pline cu fosgen, un gaz utilizat la armele chimice, provenind din inspecțiile efectuate în Irak, au fost descoperite în sediul ONU din New York și neutralizate. Recipientele au fost descoperite în cursul unei operațiuni de curățenie.

Recipiente pline cu fosgen, un gaz utilizat la armele chimice, provenind din inspecțiile efectuate în Irak, au fost descoperite în sediul ONU din New York și neutralizate, relatează AFP.

Recipientele au fost descoperite în cursul unei operațiuni de curățenie efectuată într-o încăpere aparținând Comisiei ONU de Control, Verificare și Inspecții în Irak, a declarat Marie Okabe, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite.

"În cadrul operațiunilor de arhivare, angajații Comisiei au descoperit în ultimele săptămâni cantități infime – câteva grame – de substanțe identificate miercuri drept fosgen", a precizat Okabe.

Substanța toxică a fost neutralizată imediat, iar clădirea, evacuată între timp, a fost verificată și nu au fost depistați vapori periculoși.

Oficialul ONU a dat asigurări că "nu există niciun risc" pentru angajații ONU sau pentru restul populației.

Comisia ONU de Control, Verificare și Inspecții a primit misiunea, în 1999, să identifice armele chimice și biologice din Irak. Se pare că recipentele descoperite în sediul ONU fuseseră confiscate în 1996 în uzina de arme chimice de la Al-Muthanna.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția Kremlinului după ce WSJ a scris că Rusia face presiuni asupra Belarusului pentru extinderea războiului din Ucraina
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
După jumătate de secol, astronomii au descoperit ce ascunde gaura neagră din inima Căii Lactee