Prima pagină » Știri » Seceta a triplat ritmul de creștere a prețurilor, iar inflația anuală a urcat la aproape 5%

Seceta a triplat ritmul de creștere a prețurilor, iar inflația anuală a urcat la aproape 5%

Prețurile de consum au crescut în luna august cu 0,86%, față de 0,29% în luna precedentă, în principal pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente, iar rata inflației din ultimele 12 luni a fost de 4,96%, în creștere cu un punct procentual comparativ cu nivelul consemnat la sfârșitul lunii iulie.

Prețurile de consum au crescut în luna august cu 0,86%, față de 0,29% în luna precedentă, în principal pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente, iar rata inflației din ultimele 12 luni a fost de 4,96%, în creștere cu un punct procentual comparativ cu nivelul consemnat la sfârșitul lunii iulie.

"Creșterea medie a prețurilor în ultimele 12 luni (septembrie 2006 – august 2007) față de precedentele 12 luni (septembrie 2005 – august 2006), atât cea determinată pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC), cât și cea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este de 4,3% pe total", potrivit datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).

În luna august, produsele alimentare au înregistrat un avans de 1,68%, în condițiile scumpirii legumelor cu 3,83%, a produselor de morărit și panificație cu 3,03% și a ouălor cu 13,55%.

Prețurile la pâine, produse de franzelărie și specialități au urcat cu 3,44%.

Din categoria legumelor, fasolea boabe și alte leguminoase au avut cel mai important avans, de 9,55%.

Scăderi de prețuri au fost înregistrate în categoria zahăr, produse zaharoase și miere de albine (0,24%).

Prețurile mărfurilor nealimentare au urcat în august cu 0,08%, iar tarifele serviciilor cu 1,06%.

Din categoria mărfurilor nealimentare, autoturismele și piesele de schimb au consemnat cea mai accentuată creștere, de 1,07%.

Scăderi de prețuri au fost înregistrate în cazul produselor electrocasnice și a medicamentelor.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum faci față caniculei? 8 sfaturi esențiale pentru valurile de căldură