Prima pagină » Magazin » Oficialii indieni din Marea Britanie, „foarte supărați” pe Jeremy Clarkson. „Episodul Top Gear filmat în India e plin de umor de toaletă”

Oficialii indieni din Marea Britanie, „foarte supărați” pe Jeremy Clarkson. „Episodul Top Gear filmat în India e plin de umor de toaletă”

Oficialii indieni din Marea Britanie,
Înalta Comisie a Indiei de la Londra (HCI) condamnă un episod din Top Gear filmat în această țară, pe care îl consideră „jignitor" și „plin de umor de toaletă", scrie BBC.

Înalta Comisie a Indiei de la Londra (HCI) condamnă un episod din Top Gear filmat în această țară, pe care îl consideră „jignitor” și „plin de umor de toaletă”, scrie BBC.

Episodul, difuzat pe 28 decembrie anul trecut, conține glume despre mâncarea și trenurile din India, dar și despre un Jaguar care are montat un capac de WC pe portbagaj.

HCI a decis să scrie pe adresa BBC, producătorul show-ului, după ce „foarte mulți oameni” s-au declarat „foarte supărați” de program. De asemenea, BBC a primit 188 de plângeri la adresa lui Jeremy Clarkson și a colegilor săi.

HCI a criticat „lipsa de sensibilitate culturală” a prezentatorilor și a cerut BBC să îi împace pe cei ofensați.

„India e o țară în curs de dezvoltare, avem încă multe probleme, e adevărat, dar nu e în regulă să se facă asemenea glume. Sunt multe părți din emisiune despre care lumea s-a plâns și nu e vorba doar de indieni, ci și de prietenii noștri britanici”, a explicat un diplomat indian.

Acesta a criticat în special o scenă în care Jeremy Clarkson apare fără pantaloni la o petrecere, în fața mai multor indieni, dar și un poster cu un mesaj obscen afișat pe un tren.

De asemenea, când a prezentat Jaguarul cu toaletă în spate, Clarkson a spus: „E perfect pentru India, pentru că toată lumea care vine aici se îmbolnăvește de diaree”.

Ofcom, agenția guvernamentală care se ocupă de legile audovizuale din Marea Britanie, a primit 157 de plângeri referitoare la ediția Top Gear filmată în India, însă a precizat că emisiunea este recunoscută pentru „stilul său ireverențios și glumele fără perdea”.

„Suntem dezamăgiți, pentru că avem o relație de lungă durată cu BBC, bazată pe admirație și cooperare. Aștept răspunsul lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al HCI.

România a „pățit-o” cu bucătarul american Anthony Bourdain: „Uite ce circ au pus în scenă pentru noi!”

În 2008, celebrul bucătar și realizator tv american Anthony Bourdain a ironizat dur experiența trăită în România, într-un episod al emisiunii difuzat de Travel Channel.

Atunci, a ieșit la iveală faptul că Ministerul Turismului, condus la acea vreme de liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, a pus la cale mai multe „evenimente” care să facă bine imaginii țării și pe care Bourdain urma să le folosească în documentarul său. „Uite ce circ au pus în scenă pentru noi”, a spus la întoarcere realizatorul tv. Autoritățile române au cheltuit 20.000 de dolari cu emisiunea lui Bourdain.

De asemenea, producătorii emisiunii au acceptat următoarea înțelegere: să nu filmeze șatre sau comunități de romi din România, iar, în schimb, autoritățile române să le asigure costuri reduse la cazare și la transport. Cu toate aranjamentele, filmul final a constat într-o serie de ironii și glume usturătoare la adresa diverselor locuri și obiceiuri cu care echipa lui Bourdain a luat co România.

Acum, amintindu-și acele momente, Bourdain pare să nu regrete nimic și spune că de multe ori puterea dintr-o țară încearcă să-i influențeze showul. Nu le iese însă mereu.

„Eu mă întorc în America, unde pot să spun ce vrea mușchiul meu. Pot să spun ‘Uite ce căcănari sunt ăia!’. Pot să mă întorc din România și să zic ‘Uite ce circ au pus în scenă pentru noi’. Deci da, uneori puterea dintr-o țară încearcă să ne arate doar ce vor ei să vedem, dar uneori riscă și ne lasă mână liberă, sperând că n-o să le-o tragem”, spune Anthony Bourdain, în interviul publicat de Playboy.


Recomandarea video

Mediafax
Fostul prinț Andrew, fratele regelui Charles, reținut în Marea Britanie. BBC: Este suspectat de abuz în funcție publică
Digi24
Alertă în Marea Britanie. Cum acționează bandele de infractori din România și Albania care au terorizat cartierele rezidențiale
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Două mari mituri despre Brâncuși, făcute praf chiar de ziua Maestrului
Click
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Ce se întâmplă doctore
Actrița din Baywatch, diagnosticată cu cancer de sân. Declarațiile sfâșietoare: Nu am cum să mă vindec...
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Michael Schumacher și cele 5 citate care i-au definit cariera de 7 titluri în Formula 1
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
S-ar putea ca frica de șerpi să nu fie înnăscută