Prima pagină » Știri » PLD impune condiții pentru susținerea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe 2008

PLD impune condiții pentru susținerea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe 2008

Președintele PLD, Thedor Stolojan, a anunțat astazi că parlamentarii formațiunii vor urmări, în cadrul dezbaterilor asupra proiectului bugetului de stat pe 2008, dacă sunt îndeplinite anumite condiții minime, în caz contrar votul liberal-dmeocraților va fi unul negativ.

Președintele PLD, Thedor Stolojan, a anunțat astazi că parlamentarii formațiunii vor urmări, în cadrul dezbaterilor asupra proiectului bugetului de stat pe 2008, dacă sunt îndeplinite anumite condiții minime, în caz contrar votul liberal-dmeocraților va fi unul negativ.

Theodor Stolojan a declarat că proiectul de buget este extrem de important pentru România, având în vedere că anul 2007 a fost ratat din punctul de vedere al absorbției fondurilor de la Uniunea Europeană și că, în contextul actual, se preconizează un buget "de tip electoral".

"Este un buget important, pentru că trebuie să fie un buget al dezvoltării și nu un buget electoral, în contextul în care intrăm într-un ciclu de doi ani în care vor avea loc cinci campanii electorale. Avem riscul ca acest proiect pe 2008 să fie prezentat sub forma unui buget electoral cu multe pomeni", a precizat liderul PLD.

Stolojan a anunțat că parlamentarii formațiunii vor urmări câteva condiții extrem de necesare, pe care acest proiect de buget pe 2008 să le îndeplinească, asfel încât să poată vota în favoarea lui.

El a menționat printre aceste condiții menținerea cotei unice de 16% la impozitul pe venitul firmelor și a persoanelor, menținerea cotei de 19% TVA.

"Nu vom accepta propuneri privind creșterea acestor cote", a spus Stolojan, adăugând că se va urmări ca acest buget să conțină resursele astfel încât pe de o parte să se asigure alocarea a 6% din PIB pentru educație.

O altă condiție impusă de PLD pentru susținerea bugetului de 2008 o reprezintă asigurarea resurselor pentru cofinanțarea integrală a proiectelor finanțate cu bani de la UE.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi