Prima pagină » Magazin » EUROVISION 2012. Mandinga dă pronosticul pentru FINALA EUROVISION 2012

EUROVISION 2012. Mandinga dă pronosticul pentru FINALA EUROVISION 2012

EUROVISION 2012. Mandinga dă pronosticul pentru FINALA EUROVISION 2012
Mandinga, trupa care va reprezenta România la Eurovision 2012, a acordat un interviu agenției Agerpres, în care Elena și ceilalți membri au declarat că speră să-i facă mândri pe români de locul pe care se vor clasa la Eurovision și susțin că nu cred că se vor face de rușine la acest concurs.

Mandinga, trupa care va reprezenta România la Eurovision 2012, a acordat un interviu agenției Agerpres, în care Elena și ceilalți membri au declarat că speră să-i facă mândri pe români de locul pe care se vor clasa la Eurovision și susțin că nu cred că se vor face de rușine la acest concurs.

Artiștii mizează pe experiență, un spectacol bine pus la punct și pe mesajul pozitiv al piesei „Zaleilah” pentru a obține un loc bun în finala Eurovision.

Despre show-ul de la Baku, ei spun că va fi diferit de cel prezentat la finala națională a concursului prin prezența unei coregrafii complete, a unei noi grafici și a unor elemente pirotehnice. În schimb, piesa „Zaleilah” nu va suferi schimbări.

Artiștii afirmă că participarea în prima semifinală a Eurovision reprezintă un avantaj și o văd pe reprezentanta Suediei drept rivală în finala concursului.

Reprezentanții României la Eurovision spun că se tem de neprevăzut în acest concurs.

Membrii trupei vorbesc și despre concertul aniversar dedicat celor zece ani de carieră pe care îl vor susține pe 31 mai și despre care spun că va fi cel mai impresionat spectacol al trupei.

Reprezentați România la Eurovision anul acesta, când împliniți 10 ani de carieră. Ce reprezintă acest lucru pentru voi?

Elena: Este cel mai important moment de până acum pentru Mandinga. Faptul că reprezentăm România la Eurovision este o onoare pentru noi și sperăm că o să-i facem pe români să se simtă mândri de noi. Asta și pentru că după Eurovision îi așteptăm la concertul aniversar.

Concertul dedicat celor 10 ani de carieră are loc pe 31 mai, după concursul Eurovision. La ce să se aștepte publicul?

Alex: Părerea mea este că acest concert va fi cel mai impresionant spectacol al nostru de până acum. Ne-am concentrat foarte mult pe partea de show. Cei care vor lua parte la concertul aniversar se vor bucura de momente pline de energie și cu siguranță nu-și vor putea lua ochii de la scenă.

Pe lângă acest concert ce alte proiecte de viitor aveți?

Chupi: Mai trebuie menționat că la concertul aniversar de 10 ani vom lansa și un nou album. Se numește „Club de Mandinga” și conține piesa „Zaleilah”. Despre viitor, deocamdată avem în față două dintre cele mai importante momente pentru trupă. Așa că acum ne concentrăm pe Eurovision și „Mandinga – 10 ani”. Mai vedem după cu ce vă surprindem.

În mai începe și campania electorală pentru alegerile locale. Ați fost solicitați să cântați în campania electorală?

Chupi: Deocamdată nu ne-a contactat nimeni pentru astfel de concerte.

Ați început turneul de promovare pentru Eurovision. Care sunt țările în care veți merge?

Elena: Turneul a început săptămâna trecută. Până acum avem concerte confirmate în Olanda, la Amsterdam, în Belgia, la Bruxelles și câteva la care suntem în discuții.

Vă promovați prin videoclipul piesei „Zaleilah” filmat în România și în Dubai? Sau mergeți pe altă variantă?

Alex: Ne promovăm cu toate resursele pe care le avem la dispoziție. Cu siguranță videoclipul ne este de mare ajutor, dar avem și alte metode. De exemplu, am filmat un îndemn în mai multe limbi în care amintim publicului Eurovision să voteze pentru România. Mai mult, tocmai am terminat filmările pentru un flashmob.

Ce puteți să ne spuneți de show-ul de la Baku? V-ați gândit să schimbați ceva?

Chupi: Da, da. Sunt schimbări mari. Avem o coregrafie completă acum. De asta s-a ocupat coregraful Anze Skrube. El este din Slovenia și a lucrat cu Jennifer Lopez, Justin Timberlake și Chris Brown. Avem și niște elemente grafice și elemente pirotehnice și atât vă zic.

Piesa „Zaleilah” este în spaniolă și engleză. V-ați gândit să puneți ceva și în română?

Elena: „Zaleilah” a prins foarte bine în forma în care am lansat-o. Nu văd niciun motiv să schimbăm ceva. Oricum, piese în limba română vom mai avea pe viitor.

Potrivit regulamentului, pe scena concursului Eurovision pot urca șase reprezentanți ai unei țări, iar Mandinga are mai mulți membri. Cine se sacrifică?

Alex: Asta-i una dintre regulile Eurovision, care nu-mi place. Din păcate, Tony nu va urca pe scenă, dar ne va însoți peste tot și ne susține orice ar fi.

Concurați în prima semifinală a Eurovision. Credeți că este un avantaj, mai ales că votează telespectatorii din Moldova, Italia și Spania?

Chupi: Eu zic că da. Urmăresc reacțiile fanilor pe pagina noastră de Facebook și am observat că avem foarte mulți susținători printre românii din afara țării. Deci, Moldova, Italia și Spania, așteptăm voturile voastre și vă mulțumim frumos!

Care credeți că sunt concurenții voștri direcți?

Elena: Am observat ca Loreen din Suedia are parte de foarte multă atenție și susținere. Noi rămânem optimiști.

Pe ce mizați ca să obțineți un loc bun în finala Eurovision?

Elena: Eu zic că atuurile noastre sunt experiența pe scenă, experiența în a cânta live, un show foarte bine pus la punct și faptul că avem o piesă foarte pozitivă. Sper ca publicul care votează să simtă toate aceste lucruri.

Sistemul de vot a fost unul dintre motivele cel mai des invocate de reprezentanți ai României la Eurovision pentru faptul că nu s-au clasat printre primele locuri. Voi ce temeri aveți?

Alex: Temerile noastre sunt legate de neprevăzut. În rest, ne vom concentra pe cele trei minute de spectacol pe care le avem de pregătit. Ne vom face treaba cât mai bine și vom vedea ce părere are publicul Eurovision. Am văzut și eu mesajele de la fani și am toate motivele să rămân optimist.

Care este pronosticul vostru pentru finala Eurovision?

Elena: Nu vom da un pronostic, dar ce pot să vă spun este că nu cred că ne vom face de rușine. Se pare că europenilor le place „Zaleilah” și asta mă bucură enorm. Țineți-ne pumnii!

Șase membri ai trupei Mandinga – Elena Ionescu (voce), Alex Burcea (trompetă), Chupi – Marius Ciupitu (tobe), El Nino (congas), Omar (pian) și Zah – Valentin Andrei Zachar (saxofon) – vor urca pe scena Eurovision.

Mandinga concurează în prima semifinală a concursului din 22 mai, care se desfășoară la Baku. Cea de-a doua semifinală va avea loc în 24 mai iar marea finală a concursului pe 26 mai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi