Prima pagină » Magazin » A fost descoperit „părintele cel mai îndepărtat al omenirii”. Are 1 MILIARD de ani

A fost descoperit „părintele cel mai îndepărtat al omenirii”. Are 1 MILIARD de ani

A fost descoperit
Cercetătorii norvegieni au identificat într-un mic lac situat în apropiere de Oslo un microorganism foarte rar - un protozoar -, unul dintre cele mai vechi organisme eucariote care trăiesc în prezent pe Terra, informează AFP.

Cercetătorii norvegieni au identificat într-un mic lac situat în apropiere de Oslo un microorganism foarte rar – un protozoar -, unul dintre cele mai vechi organisme eucariote care trăiesc în prezent pe Terra, informează AFP.

„Am descoperit în acest lac o ramură necunoscută a arborelui vieții. Este ceva unic!”, a declarat într-un comunicat, joi, Kamran Shalchian-Tabrizi, directorul Grupului de cercetări din domeniul evoluției microbiene (MERG) de la Universitatea din Oslo.

„După cunoștințele noastre, niciun alt grup de organisme nu descinde atât de aproape de rădăcinile arborelui vieții ca această specie”, a adăugat el.

Potrivit acestui cercetător, microorganismul descoperit în lacul As, aflat la circa 30 de kilometri de Oslo, „poate servi drept telescop, pentru a observa microcosmosul original” și să ofere astfel „o mai bună înțelegere a vieții primitive de pe Terra”.

Potrivit cercetătorilor norvegieni, arborele genealogic al protozoarului din lacul As urcă pe firul istoriei până la originile vieții eucariote, care cuprinde toate organismele multicelulare (animale, plante, ciuperci), ca și câteva eucariote unicelulare precum protozoarele.

„Acest microorganism este unul dintre cele mai vechi organisme eucariote în viață pe care le cunoaștem. El a apărut în urmă cu un miliard de ani”, a declarat Kamran Shalchian-Tabrizi.

Organismele eucariote posedă un nucleu care conține ADN celular, spre deosebire de procariote (bacterii).

Oamenii de știință cunosc puține lucruri despre Collodictyon, protozoarul din lacul As: trăiește pe fundul unui lac, are o lungime de 30 – 50 de micrometri (1 micrometru = 0,001 milimetri) și este puțin „sociabil”. Cercetătorii nu l-au găsit în nicio altă parte, ci doar în lacul As.

Collodictyon a fost descoperit în premieră în lacul As în urmă cu 20 de ani de cercetătorii de la Universitatea din Oslo, care nu au realizat, atunci, importanța microorganismului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan NU va păstra arma primită la summitul NATO. Unde ajunge PISTOLUL oferit de Erdogan
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Gabi Mureșan. Ce i-a spus părintelui Toni Lucian Dumitru, cu câteva minute înainte să moară 😢
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
LOVITURĂ pentru Raed Arafat! Ce au decis procurorii în dosarul elicopterului SMURD
Click
Mariana Moculescu și-a dat fiica în judecată, pentru a-i cere „pensie de întreținere”. Nidia a aflat din presă de proces: „Pentru ce m-a dat?”
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Ce se întâmplă doctore
Promisiunea făcută soției l-a ținut departe de fotbal. De ce Gabi Mureșan nu a mai vrut să devină antrenor după retragere?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mașini chinezești preferă românii? TOP 10 înmatriculări în iunie 2026
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele