Mihaela Mihai – despre iubire și libertate spirituală, duminică, la „Doamne de poveste”

Mihaela Mihai - despre iubire și libertate spirituală, duminică, la Doamne de poveste
Publicat: 27/04/2012, 17:53
Actualizat: 26/03/2019, 01:58

Emisiunea „Doamne de poveste”, difuzată duminică, de la ora 16.30, va prezenta portretul cântăreței și actriței Mihaela Mihai, care va vorbi despre poveștile sale de dragoste, dar și despre libertatea spirituală, informează televiziunea Acasă.

Olivia Steer va prezenta portretul Mihaelei Mihai – o femeie care a avut curajul și dorința să trăiască și să iubească liber, după vocea inimii.

Mihaela Mihai s-a căsătorit prima dată la numai 18 ani cu Mihai Stihi, nepotul lui Mihail Sadoveanu. „M-am prezentat la un concurs la o casă de cultură din București. Pe scenă era orchestră de cinci – șase persoane dintre care era și un chitarist printre ei. Cel care era la chitară era așa un tip sensibil, delicat, civilizat. A început să-mi facă curte, am ieșit și după aceea am aflat că el de fapt cânta în orchestra aceea din plăcere, ca amator, pentru că profesiunea lui era cercetător în fizica atomică, și pe urmă am aflat că era și nepotul lui Sadoveanu. Am ieșit împreună, am făcut vacanțe, am cântat împreună și până la urmă m-am căsătorit cu el. Ne-am despărțit după vreo patru ani și jumătate într-un mod foarte civilizat”, spune Mihaela Mihai despre prima sa iubire.

La filmările pentru lungmetrajul „Bariera”, viața i-a scos în cale o nouă iubire, pe regizorul filmului, Mircea Mureșan. „Am avut rolul feminin principal în film. Parcă pluteam. Nu știu, în momentele alea mie mi se părea normal, mi se părea firesc. Abia după aceea am realizat în ce situație de mare onoare m-a pus Dumnezeu. În ultima zi de filmare regizorul filmului a venit și mi-a spus «Acum, că s-a terminat filmul, pot sa-ți spun: sunt îndrăgostit de tine». A fost o poveste frumoasă, dar important e că orice faci în viață să faci cu soare în suflet și cu lumină”, a spus Mihaela Mihai.

După exilul în Franța, Mihaela Mihai a înțeles cu adevărat care este definiția fericirii. La o petrecere l-a întâlnit pe al doilea ei soț, Maxime Dufour, un om de afaceri francez foarte bogat. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste și au avut împreună o fiică. „Isabelle e un înger pe care mi l-a trimis Dumnezeu, e un copil extraordinar. Tatăl ei e francez și l-am iubit foarte tare, dar până la urmă a trebuit să accept ideea că bărbații au și ei limitele lor și într-o zi i-am spus, după ce ne despărțisem: «Bietul de tine, tu nu ești decât un bărbat… Toată lumea recunoaște că noi femeile suntem mai curajoase, mai puternice, mai rezistente decât bărbații»”.

Însă iubirea desprinsă parcă din povești avea să se încheie după 10 ani din cauza geloziei exacerbate a soțului său. „Cu el m-am simțit protejată și ocrotită. La un moment dat am ajuns la faza în care eram de-a dreptul controlată și am realizat că nu era atât dragoste din partea lui, cât nevoia de a mă poseda, era posesiune paranoică de-a dreptul. Pleci de acasă, îți bei cafeaua și după aceea în fiecare zi timp de 10 ani dai telefon acasă din oră în oră să mă întrebi ce am făcut, ce am gândit, cu ce m-am îmbrăcat, unde mă duc, cu cine vorbesc, cu cine mă întâlnesc, când mă întorc… Nu mai ai aer. Asta ucide dragostea. Gelozia asta patologică e îngrozitoare, chiar e o boală și mai ales e un chin pentru o femeie ca mine, cu o personalitate de om liber”, mai spune Mihaela Mihai.

În ceea ce privește relația cu fiica sa, Isabelle Marie, artista spune: „Eu nu am crescut-o ca românii, în ideea eu am grijă de tine acum, te cresc, îți dau să mănânci ca tu, când o să fiu eu bătrână, să ai grijă de mine. Nu i-am spus niciodată chestia asta și cred că am greșit. În viață, când primești ceva, trebuie să știi să și dai înapoi, dar lucrul ăsta mi l-a formulat clar soacra fetei mele, o americancă foarte draguță și foarte înțeleaptă. Ea este fericită cu soțul ei, au fost la New York, după s-au mutat la Chicago, acum s-au mutat la Londra și o să-mi fie mai ușor să-i vizitez”.

După mai mulți ani de absență din România, Mihaela Mihai a revenit în țară în ’89. S-a măritat a treia oară cu un diplomat român, dar căsătoria n-a durat. „Asta e o chestie foarte personală și ține de măsura dragostei mele pentru România, asta nu se poate exprima prin cuvinte, o trăiești, o demonstrezi prin fapte. Eu totdeauna am fost un om liber, chiar și când eram copil, când eram studentă, când eram artistă în România. Eu am fost liberă pe dinăuntru întotdeauna 100%. Asta e adevărata libertate!”, mai spune Mihaela Mihai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Meteorologii anunță că va fi vreme frumoasă în ultima lună de primăvară