Prima pagină » Știri externe » ALEGERI ÎN FRANȚA. Marea dezbatere, în CITATE. Ce au spus Hollande și Sarkozy

ALEGERI ÎN FRANȚA. Marea dezbatere, în CITATE. Ce au spus Hollande și Sarkozy

Gândul vă prezintă principalele declarații de miercuri seara:

Dezbaterea televizată dintre candidații la alegerile prezidențiale din Franța, care, potrivit AFP, a fost urmărită de 17,79 de milioane de telespectatori, a însemnat o confruntare a programelor politice, dar și un schimb constant de replici foarte dure.

gândul vă prezintă principalele declarații de miercuri seara:

Hollande: „Vreau să fiu președintele unității. Francezii s-au opus unul altuia, sunt divizați, eu vreau să-i reunesc. Acesta este direcția schimbării pe care o propun”.

Sarkozy: „Am o dovadă al acestui spirit de unitate: nu au existat violențe pe toată durata mandatului meu. Există cei care vorbesc despre unitate și cei care o fac”.

Hollande: „Domnule Sarkozy, nu o să reușiți să faceți pe victima! Adevăratele victime au fost francezii”.

Sarkozy: (răspuns la acuzația lui Hollande că îi favorizează pe bogați): „Mințiți. Sunteți un mic calomniator”. 

Hollande (despre faptul că Sarkozy l-a acuzat întruna că minte): „Este evident un laitmotiv care ar trebui să fie insuportabil pentru mine, dar care pare a fi o obișnuință în vorbele dumneavoastră”.

Hollande: „E foarte simplu cu dumneavoastră. Nu e niciodată vina dumneavoastră”.

Sarkozy: „Energia nucleară este cea care le permite francezilor să plătească pentru electricitate cu 35% mai puțin decât restul Europei”.

Hollande: „Datoria publică a crescut cu 600 de miliarde de euro de la începutul cincinalului lui Nicolas Sarkozy”.

Hollande: „Eu îi protejez pe copiii Republicii. Dumneavoastră, pe cei privilegiați. E dreptul dumneavoastră”.

Sarkozy: „Franța este țara care, împreună cu Suedia, are cele mai mari impozite din Europa. Francois Hollande vrea mai puțini bogați. Eu vreau mai puțini săraci”.

Sarkozy: „Hollande nu va putea renegocia pactul fiscal. Niciodată nu a făcut un candidat la președinție campanie împotriva unui tratat semnat de Franța cu câteva săptămâni înainte”.

Sarkozy: „Credeți că e ușor să scoți o țară din criză? Sunt 27 de țări în UE. E o recesiune mondială. Am împiedicat dispariția Greciei”.

Hollande: „Oamenii urmăresc aceste alegeri pentru a vedea cine va câștiga, dacă va schimba orientarea Europei, dacă va înfrunta Germania”.

Hollande: „Președintele Republicii nu este Republica. Nu confundați Franța cu persoana dumneavoastră”.

Sarkozy: „Spațiul Schengen nu funcționează. Vom reintroduce controlul la granițele interne. Frontierele nu sunt un cuvânt gol. Trebuie să le apărăm”.

Hollande: „Răspundeți la întrebare! Răspundeți la întrebare! Răspundeți la întrebare!”

Sarkozy: „Mulțumesc, nu sunt elevul dumneavoastră”.

Sarkozy: „Franța e o țară deschisă. Știu de unde vin (referitor la faptul că este fiul unui imigrant ungar, n.red.). Dar am primit prea multă lume, care a paralizat sistemul nostru de integrare. În toate consulatele noastre, va fi organizat un examen de limbă și cunoașterea valorilor noastre pentru cei care vor să vină în Franța”.

Sarkozy: „Musulmanii de pe teritoriul Franței sunt tratați mai bine decât creștinii din Orient”.

Sarkozy: „Energia nucleară e atuul Franței. Nu există niciun motiv pentru care să închidem reactoarele nucleare. Nu am avut niciun accident. Nu avem petrol, nu avem gaze. Dar avem energie nucleară”.

Hollande: „Șomajul a crescut, competitivitatea s-a degradat și Germania se descurcă mai bine decât noi”.

Sarkozy: „După ce ați criticat-o atât, Germania e exemplul dumneavoastră?”.

Hollande (despre dreptul de vot al străinilor extracomunitari la alegerile municipale): „Pentru a adopta această reformă, ne-ar trebui o majoritate de trei cincimi, este o amendare a Constituției, deci voi supune această propunere Parlamentului. Dacă există o majoritate de trei cincimi – asta înseamnă o parte a celor de dreapta și de centru – , reforma va trece. Dacă nu există majoritate, poporul francez va putea decide”.

Sarkozy: „Noi nu dorim ca imigranții să voteze în Franța”.

Sarkozy: „Ați avut un discurs frumos. Ne-ați adus o lacrimă în colțul ochiului”.

Hollande: „Consider că treaba noastră în Afganistan s-a terminat. Nu mai e niciun motiv să ne expunem soldații mai mult decât am făcut-o”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie