Prima pagină » Știri externe » Avionul lui Francois Hollande a fost lovit de FULGER, în drum spre Berlin

Avionul lui Francois Hollande a fost lovit de FULGER, în drum spre Berlin

Avionul lui Francois Hollande a fost lovit de FULGER, în drum spre Berlin
Știrea se actualizează

Noul președinte al Franței, Francois Hollande, a plecat în Germania, pentru prima sa vizită oficială, anunță Le Figaro.

UPDATE 19.30 Le Monde citează AFP, care a anunțat că Francois Hollande a pornit din nou spre Berlin, unde se va întâlni cu Angela Merkel. Avionul prezidențial parcursese jumătate din distanță când piloții au decis să se întoarcă la Paris, din motive de siguranță. La scurt timp după, Francois Hollande a decolat din nou și este acum în drum spre Berlin.

UPDATE 19.15 Avionul președintelui Franței, Francois Hollande, a fost lovit de fulger, în drumul spre Berlin, piloții luând decizia revenirii la Paris, relatează CNN, citând Reuters.


Hollande va avea un dineu de lucru cu cancelarul german Angela Merkel, iar discuțiile se așteaptă să se concentreze asupra crizei din Grecia, a noului pact fiscal european și a măsurilor de austeritate.

Primele zile de mandat ale lui Francois Hollande sunt deosebit de încărcate. Vineri, el va merge la Washington, pe urmă va participa la summitul G8, iar duminică, va fi prezent la summitul NATO de la Chicago.

Primul președinte socialist al Franței după 17 ani, Francois Hollande a preluat astăzi puterea de la Nicolas Sarkozy, în cadrul unei ceremonii de la Palatul Elysee.

După festivitățile de la reședința prezidențială, Hollande a mers la Arcul de Triumf, unde a aprins falcăra la mormântul soldatului necunoscut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit legătura dintre fibrele amiloide și fertilitate
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi