Prima pagină » Știri » Șeful Administrației Penitenciarelor a fost DEMIS

Șeful Administrației Penitenciarelor a fost DEMIS

Șeful Administrației Penitenciarelor a fost DEMIS

Șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a fost demis, miercuri, de ministrul Justiției, Titus Corlățean, ca urmare a declarațiilor făcute de acesta pe tema unor presupuse tentative de evadare ale unor interlopi dejucate de autorități.

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ioan Băla, a declarat miercuri, că au fost dejucate la timp trei planuri ale unor rețele teroriste care încercau eliberarea unor lideri interlopi aflați în sistemul de detenție din România.

Prezent la inaugurarea Penitenciarului Vaslui, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a afirmat că destructurarea acestor rețele teroriste s-a făcut în baza unor informații obținute înainte ca membrii acestor grupări să reușească să acționeze.

„Planurile acestor grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflați în sistemul de detenție. Deținem informații că aveau mașini inscripționate cu însemnele Poliției și cu dotările corespunzătoare, fiind îmbrăcați chiar și în ținute de polițiști. Din fericire, am reușit la timp destructurarea acestor rețele, mai ales că nu s-ar fi sfiit să folosească și arme de foc”, a declarat directorul ANP.

El a precizat că au existat trei astfel de acțiuni, ultima fiind în București.

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ioan Băla, a fost prezent, miercuri, la Vaslui, la inaugurarea penitenciarului din localitate, investiție care se ridică la 2,8 milioane de euro. Întreaga investiție, realizată doar cu bani de la bugetul de stat, se ridică la 4,2 milioane euro și se va finaliza la sfârșitul acestui an.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?